Sponsorii PSD, autori de furturi de tabla
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri ale politistilor constanteni s-a consumat saptamana trecuta cand au fost descoperite pe o nava sub pavilion Siria peste sase sute de tone de tabla navala fara acte in regula * In urma cercetarilor s-a constatat ca marfa provenea de la SC ISPAT SIDEX SA Galati si ar fi trebuit sa fie incarcata pe o alta nava, sub pavilion Malta, cu destinatia Singapore # In prezent, Politia Constanta cerceteaza, in stare de retinere, pe administratorii a patru firme, doua din Galati si doua din Bucuresti pentru furt calificat, abuz in serviciu in forma calificata si folosirea la Autoritatea vamala de documente false * SC Carpat Cargo Bucuresti, una dintre firmele implicate in acest megafurt, a sponsorizat, la finele anului trecut, PSD cu 50 de milioane de lei * Aceasta se intampla, ca o coincidenta, la numai o saptamana dupa ce firma in cauza, se inscrisese intr-un consortiu, pentru licitatia de cumparare a societatii Electronica Bucuresti, pe care a si achizitionat-o anul acesta in februarie * O alta firma din Galati a fost sanctionata in anul 2001 cu 12 miliarde de lei pentru nerepatrierea valutei aferente exporturilor de tabla si produselor siderurgice Alte cinci persoane au fost retinute in dosarul privind furtul celor 470 de foi de tabla de vapor, care au disparut in data de 17 noiembrie de pe barja apartinand SC "CNFR Navrom" SA Galati, dupa ce, in urma cu cateva zile, magistratii au operat prima arestare in acest caz. Sambata, judecatorii de la Tribunalul Constanta au emis mandat de arestare preventiva pentru o perioada de 29 de zile pe numele comandantului impingatorului Anina, Catalin Dinca. In schimb, ieri, magistratii de la Curtea de Apel Constanta au admis recursul lui Dinca si au dispus casarea deciziei Tribunalului, dispunand micsorarea mandatului de arest de la 29 de zile l