Ee vreo cîţiva ani, mai exact de cînd s-a putut vorbi liber despre subiecte tabu, Balcicul a devenit o prezenţă artistică din ce în ce mai puternică în spaţiul public românesc. Discret la început, ca o simplă tematică pentru colecţionari, apoi din ce în ce mai puternic şi mai coerent, motivul peisagistic legat de geografia Balcicului s-a impus ca un reper cultural inconfundabil şi, mai mult decît atît, ca o atitudine existenţială spectaculoasă, echilibrată şi senină.
În anul 2002, Galeria Luchian 12 organizează prima expoziţie care sistematizează această tematică, şi anume Tonitza la Balcic, expoziţie care a reunit, pentru prima oară într-o acţiune publică, un număr de cincizeci şi cinci de lucrări de grafică, desene în tuş pe hîrtie pergament, aflate în posesia pictoriţei Eugenia Iftodi, pe care Tonitza le-a realizat la Balcic în anul 1936. În toamna lui 2002, expoziţia se transferă la Muzeul de Artă din Constanţa, iar un an mai tîrziu, acelaşi muzeu realizează cea mai spectaculoasă expoziţie/radiografie a picturii de Balcic, eveniment însoţit de o monografie monumentală pe care Doina Păuleanu, directoarea Muzeulul de Artă Constanţa, a închinat-o fenomenului. Intr-o variantă ceva mai restrînsă, expoziţia este reluată la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. Aproape concomitent, o fundaţie şi o societate de turism, conduse de Mihaela Varga şi Mihaela Dragomir, încearcă resuscitarea interesului artistic pentru Balcic şi organizează mici simpozioane de creaţie la care invită mai mulţi artişti contemporani, acţiune care se finalizează cu expoziţia din septembrie 2004, organizată la Cercul Militar Central din Bucureşti. În noiembrie 2004, Galeria Luchian 12, împreună cu Galeria Lima de la Timişoara, organizează, în spaţiile celei din urmă, o expoziţie de pictură interbelică avînd ca tematică Balcicul.
La capătul acestui succint inventar, o
