Banca Nationala a incercat marea cu degetul. Aceasta este semnificatia hotararii - in fond, istorica - a bancii centrale de a nu mai interveni pe piata pentru influentarea cursului de schimb. De acum, ni se spune, o va mai face doar in cazuri de nevoie, si nu in mod curent. Astfel incat sa ne asteptam la fluctuatii mai mari si mai putin previzibile ale cursului.
Banca Nationala are nevoie sa se elibereze de grija zilnica a cursului spre a se putea concentra pe supravegherea si controlarea inflatiei, care devin obiectivul si menirea principala a institutiei, in cadrul unei politici numite tintirea inflatiei.
Este o politica necesara in stadiul nou in care a intrat economia romaneasca, in care se cauta reducerea inflatiei la o singura cifra si mentinerea acesteia la numai cateva procente (2-4%) pe an. Daca, alaturi de inflatie, si cursul valutar ar fi pastrat ca ancora in politica Bancii Nationale, tintirea inflatiei ar fi ingreunata.
Pastrarea inflatiei in limite mici si controlarea cursului presupun masuri atat de adesea de sens contrar, astfel incat supapa cursului trebuie lasata deschisa pentru a se reusi in gestiunea inflatiei mici.
Daca totul se va desfasura cum scrie prin carti, Banca Nationala isi rezerva posibilitatea de a mai interveni pe piata doar la o adica, atunci cand cursul o poate lua razna, fie in jos, urmand a afecta insasi tinta inflatiei, fie in sus, urmand a afecta, dimpotriva, situatia conturilor externe.
Un leu care se devalorizeaza incurajeaza exporturile si descurajeaza importurile, contribuind astfel la imbunatatirea conturilor externe, dar, prin scumpirea importurilor, se opune reducerii inflatiei interne.
Dimpotriva, un leu care se revalorizeaza (sau se apreciaza) ajuta la combaterea inflatiei interne, dar, descurajand exporturile si incurajand importurile, afecteaza situatia contur
