Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AC Milan - Sahtior Donetk 4-0

Publicat in HotNews, joi 25 noiembrie 2004

Un punct era tinta lui Sahtior pe "San Siro", divulgata chiar de Mircea Lucescu. Vreme de o repriza, "alba", "minerii" au probat ca sint apti sa obtina ce doresc. A urmat insa o a doua parte de cosmar, cu un rezultat pe masura: 0-4.

Milan a pornit agresiv, dar oaspetii, dinamici si manevrind cu usurinta mingea, au stiut sa-i stapineasca. Desi cu doi atacanti, Sahtior l-a avut de fapt majoritatea timpului doar pe Brandao avansat, in vreme ce Aghahowa s-a retras pe flancul drept. Asa a obtinut controlul mijlocului terenului, unde presingul constant si puternic i-a tinut pe italieni la distanta.

Neputinta i-a determinat pe "rossoneri" sa apeleze la suturi de la distanta, indeosebi prin Kaka si Rui Costa, fara mare pericol. Cu o astfel de executie a dat intr-adevar emotii Matuzalem, mingea trimisa de brazilian de la 25 de metri fiind deviata greu de Dida.

Evidente, superioritatea lui Sahtior si slabiciunile Milanului i-au facut pe fanii gazda sa-si piarda rabdarea spre finalul primei reprize, cind au inceput sa-si fluiere favoritii.

Apostrofarile i-au trezit pe milanezi, desprinsi la 2-0 in numai doua minute. Primul a punctat Kaka (52): "cap" din centrarea lui Cafu, Lastuvka iesind gresit. L-a imitat Crespo (53), care, lansat de Rui Costa, l-a evitat pe portarul ceh si a marcat lejer.

Sahtior nu si-a revenit din dubla lovitura. Ba, la rindu-i, liderul din Ucraina a trait chinul imposibilitatii de a se apropia de careul advers. In schimb, Milan nu a iertat in final pe contraatac. A marcat din nou Crespo, la o actiune creata de Kaka si Seedorf. Iar inevitabilul Kaka, din pasa francezului Dhorasoo, a intregit visul urit al ucrainenilor.

„Un KO nemeritat”

Dupa ce anterior evidentiase jocul mai bun prestat de trupa pregatita de Mircea Lucescu, "La Gazzetta dello Sport" nu si-a ascuns surprinderea la c

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 44 minute
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 46 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum o ora
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Apel la sprijin din partea Poliției Române pentru găsirea bărbatului din Mureș bănuit că și-a incendiat fosta iubită

Ziua Constanta acum o ora
O tânără a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Potrivit primelor detalii din anchetă, femeia, de 23 de ani, ar fi fost ucisă înainte, iar criminalul a incendia

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°