Intre 11 si 14 noiembrie, asociatia culturala Alte Schmiede a dat unor scriitori romani sansa sa intalneasca publicul vienez (si invers). Care este programul obisnuit al asociatiei?
La Alte Schmiede exista un gen de festival literar (cu lecturi, discutii si dezbateri) pe parcursul intregului an, din septembrie pana la sfarsitul lui iulie. Prezentam de trei-patru ori pe saptamana autori internationali contemporani si cartile lor, organizam dezbateri si simpozioane. De asemenea, avem o serie de programe dedicate muzicii contemporane si oferim spatiul nostru pentru concerte. Ideea de baza a programului nostru dedicat literaturii contemporane este de a crea schimburi intre comunitatile de scriitori din mediul international. Avem de obicei un public de cca 150-200 de persoane, care vin sa-i asculte pe autori prezentandu-si noile aparitii. In alte seri, avem un public de numai 30 de specialisti dintr-un anumit domeniu. Pe de alta parte, la Viena avem in fiecare an, in toamna, trei zile dedicate unei literaturi nationale. In 2004 a fost Romania, anul trecut a fost Slovenia, mai inainte Polonia, va urma Bulgaria. In luna martie, avem totdeauna un festival international de patru zile orientat spre o tema bine stabilita. De exemplu, anul viitor, tema va fi Lumea islamica - Orient si Occident, un subiect foarte fierbinte pentru tarile noastre; avem si noi aici o comunitate islamica.
Si cum ganditi, de pilda, realizarea acestei teme?
Exista scriitori egipteni care traiesc in Viena si scriu pentru editurile germane. Avem cercetatori ai religiei islamice, nascuti in Iran, Germania sau Anglia care publica volume cu un succes extraordinar la publicul german. Incercam sa cream cadrul pentru o dezbatere literara, atingand si problemele societatii noastre. Nu-mi place sa folosesc termenul de "societate multiculturala", ar fi o prefacatorie sa vorbim despre asa