Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un vot istoric

Publicat in Jurnalul, joi 25 noiembrie 2004 ·

Transformarile istorice prin care a trecut Romania in acesti 15 ani erau de neimaginat in decembrie ’89. Este incredibil, dar adevarat, Romania, o fosta tara din blocul comunist, este astazi membru NATO. Importanta acestui act va fi inteleasa, probabil, mult mai tarziu decat este astazi. Tot in anul de gratie 2004 vom incheia capitolele de negociere cu Uniunea Europeana pentru ca-n anul 2007 sa devenim membri cu drepturi depline. Cu toate nenorocirile de care am avut parte in acesti 15 ani, destinul Romaniei a apucat-o pe calea cea buna si depinde numai de noi ca el sa fie unul fabulos. Si cred ca nu exagerez deloc cand scriu asta.

Ca sa fiu convingator, va rog sa faceti un exercitiu de imaginatie si sa va intoarceti in decembrie ’89, in plina dictatura comunista a lui Ceausescu, si veti intelege foarte bine ce vreau sa spun. Asta pentru cei care au trait si stiu ce a insemnat viata atunci sub Ceausescu. Perspectiva istorica de care scriu aici poate sa nu insemne nimic, insa pentru generatiile mai tinere, reprezentate de cei care au astazi 15, 21 sau chiar 30 de ani. Aici avem o problema. Ei nu pot vedea decat neimplinirile de ieri si de astazi, lasandu-i rece drumul parcurs de noi de la comunism la capitalism. Pentru ei ceea ce conteaza este viata lor de astazi si, mai ales, viitorul lor in aceasta tara.

Toate aceste generatii, de ieri si de astazi, toate aceste esecuri, de ieri si de astazi, toate aceste sperante, de ieri si de astazi, inseamna Romania care va merge la vot duminica, 28 noiembrie. Indiferent cu cine vom vota poimaine, eu cred ca trebuie sa ne gandim la o Romanie care este in NATO, la o Romanie care va fi in Uniunea Europeana, adica sa ne gandim ca la o Romanie care si-a luat destinul in propriile maini si ca va depinde numai de ea ca acesta sa fie, asa cum spuneam, unul fabulos, unul fericit sau macar unul promitator. E

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cât costă rochia de mireasă purtată de Kira Hagi. Detaliul care a atras toate privirile, la biserică

Gandul acum o ora
Kira Hagi a purtat o rochie de mireasă desprinsă din povești, duminică, 29 iunie 2025, la ceremonia religioasă alături de partenerul ei, Thomas Ferfelis. În sfântul lăcaș, mirii au pășit emoționați și încrezători, spunând „Da” în fața lui Dumnezeu.

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum 59 minute
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

Incendiu la un parc logistic pe A1: mesaj Ro-Alert pentru mai multe localități

Mediafax acum 15 minute
Intervin pompierii din mai multe detașamente – Bolintin Deal, Giurgiu, Mihăilești și ISU București-Ilfov – cu 12 mașini de stingere, două autospeciale pentru intervenție la înălțime, o autospecială cu instalație de hidroperforare, două cisterne, o d

UPDATE - Traficul feroviar, întrerupt între Sinaia şi Buşteni după ce un copac a căzut pe firele electrice/ Circulaţia trenurilor, reluată pe un fir - FOTO

News.ro acum 18 minute
Traficul feroviar este întrerupt, duminică după-amiază, între Sinaia şi Buşteni, după ce un copac a căzut pe firele electrice, fiind afectate ambele sensuri de circulaţie. Angajaţii CFR SA intervin pentru a îndepărta copacul şi a verifica liniile. D

România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna

Adevarul acum 2 ore
Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz.

Un nou caz de femicid. O femeie a fost ucisă în bătaie de soț, în Brăila. Bărbatul a fost arestat preventiv

HotNews acum 10 minute
O femeie din județul Brăila a murit după ce a fost lovită în mod repetat de soțul ei, potrivit unui comunicat transmis duminică de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Potrivit procurorilor, un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că sora soacrei

Copac prăbușit peste două persoane în municipiul Brașov. Un tânăr a murit

HotNews acum 2 ore
Un arbore a căzut peste doi oameni, duminică, în municipiul Brașov, iar unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a murit în urma incidentului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov. ISU Brașov spune că, în jurul o

Breaking Un tânăr de 27 de ani a murit după ce un copac a căzut peste el, în Braşov, pe „Aleea de sub Tâmpa”

Adevarul acum 2 ore
Incident grav duminică, 29 iunie 2025, pe Aleea Tiberiu Brediceanu din Brașov, cunoscută localnicilor ca „Aleea de sub Tâmpa”. Un copac s-a prăbușit peste două persoane aflate în zonă, provocând moartea unuia dintre ele. O femeie a fost rănită în ac

Vești bune pentru șoferi! Se deschide circulația pe Lotul 3 A0 Sud. Legătură directă de la Constanța la Curtea de Argeș

Ziua Constanta acum o ora
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că de luni, 30 iunie 2025, începând cu ora 17:00, Lotul 3 al A0 Sud va fi accesibil șoferilor. Odată cu această inaugurare, șoferii vor putea circula pe autostradă de la Constanța până la Curtea de Argeș,

David Popovici, la revenirea în țară după CE U23: „Încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european, notează News.ro. Urmăreș

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

19°/34°
mar.

20°/29°
mie.

17°/30°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/26°
lun.

16°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/28°
lun.

22°/27°
mar.

19°/25°
mie.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/27°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

15°/32°
lun.

17°/36°
mar.

19°/32°
mie.

16°/36°