interviu cu prof. dr. Ioan MIHĂILESCU Înainte de 1989, se crease un fel de "mit al diplomei": oamenii îşi trimiteau copiii la facultate ca "să aibă o diplomă", ceea ce însemna o muncă "mai uşoară" şi "mai curată" şi un anumit statut social. Era o soluţie de "salvare", de evitare a dificultăţilor sistemului? În vremea aceea, principala - dacă nu singura - cale de ascensiune socială şi profesională era acumularea de educaţie sau mai bine zis acumularea de diplome, ceea ce s-a perpetuat şi după 1990. Era o puternică motivaţie pentru învăţămîntul superior, pentru că era un mijloc de a ieşi din condiţia unor categorii mai precare. A face liceul sau facultatea era în primul rînd un mijloc de evadare din propria categorie socială, o cale de a obţine o slujbă pe termen îndelungat (căci stabilitatea în muncă era apreciată, aşa cum este şi în prezent, în dauna mobilităţii). Exista şi un prestigiu relativ înalt al universităţii: absolvenţii de facultate ori profesorii universitari se bucurau de un prestigiu mult mai mare decît în prezent. De aceea, presiunea pentru învăţămîntul superior era foarte puternică, mai ales la facultăţile care ofereau şansa unui plasament profesional mai bun şi unde admiterea devenise o loterie: la 30 sau 40 de candidaţi pe un loc, nu mai putea fi vorba despre o reală selecţie. Ce s-a schimbat între timp? După 1990, cred că avem două faze. Cea dintîi este una în care presiunea asupra învăţămîntului superior, nesatisfăcută în perioada anterioară, şi-a găsit o rezolvare în universităţile particulare, care au explodat în anii 1990-1992, de multe ori fără nici o siguranţă privind calitatea şi pregătirea. Aceste universităţi răspundeau unei nevoi sociale, iar oamenii aveau încredere oarbă, nu-şi puneau problema dacă acele universităţi le ofereau într-adevăr ceva. Cînd au început să se afirme noii îmbogăţiţi şi cînd presa a construit modelul social c