Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Final in procesul lui Lander

Publicat in Ziua Constanta, vineri 26 noiembrie 2004 ·

Magistratii de la Tribunalul din Constanta au finalizat, ieri, cercetarile judecatoresti in procesul in care inculpat este Ovidiu Catalin Lander, in varsta de 21 de ani. Tanarul a fost trimis in fata instantei de catre procurorii constanteni sub acuzatia de omor calificat. In cadrul concluziilor finale, aparatorul lui Lander a solicitat judecatorilor achitarea clientului sau pe motiv ca acesta este nevinovat pentru fapta de care este acuzat. Totodata, avocatul apararii a invocat faptul ca probele depuse de catre procurori la dosarul cauzei nu dovedesc cu certitudine ca Lander ar fi autorul omorului savarsit la Club XXI din statiunea Mamaia. In schimb, reprezentantul Ministerului Public a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsa cu inchisoarea. Totodata, in ultimul cuvant, inculpatul a sustinut in continuare ca nu a omorat pe nimeni si ca este nevinovat. Cu privire la toate acestea, instanta a ramas in pronuntare. Conform rechizitoriului intocmit de catre anchetatori, in noaptea de 11 spre 12 august 2002, Ovidiu Catalin Lander a impuscat mortal in discoteca Club XXI din incinta barului "Melody" din statiunea Mamaia un cetatean turc, respectiv pe Hassan Kemal, in varsta de 30 de ani. Imediat dupa crima, individul a disparut la volanul unui autoturism Audi A6. Hassan a fost transportat la spital, dar, cu toate eforturile medicilor, el nu a mai putut fi salvat. La vremea respectiva, desi politistii au actionat operativ, Lander a reusit sa iasa din judet, el fiind prins la Urziceni dupa aproximativ doua ore de la producerea incidentului. Arestat de catre procurorii constanteni, Lander nu a recunoscut ca l-a omorat pe cetateanul turc. In schimb, in urma expertizei, specialistii de la Institutul de Criminalistica Bucuresti au stabilit ca s-au gasit urme de pulbere pe antebratul lui Lander. Acest fapt confirma teoria anchetatorilor ca tanarul a tras cu arma de foc, d

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 3 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Eugen Sechila a fost săltat în trafic și dus la audieri a doua oară într-o săptămână

HotNews acum 23 minute
Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare din România și sfătuitor al lui Călin Georgescu, a fost oprit în trafic joi și dus la audieri, a doua oară într-o săptămână, după ce luni a fost audiat și eliberat, relatează Antena 3 CNN și Digi24. S

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Dughin, ideologul lui Putin, amenință din nou România. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine"

Ziare.com acum 2 ore
Ideolog al lui Putin şi propagandist al ideologiei Kremlinului, Alexander Dughin, a amenințat că, dacă nu sunt neutre, Europa de Est și România, în special, vor fi ale Rusiei. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine”, a spus Dughin la o dezbat

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 2 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Gorghiu, după decizia în „Dosarul Ursu”: Am trăit să văd o asemenea reparaţie chiar şi parţială

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a admis joi apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu şi a dispus rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti. „Mă bucur că

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum 28 minute
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°