Peste două zile votăm. Lung prilej de vorbe şi de ipoteze. Partidul-stat ne-a îndopat în ultimele săptămîni cu cele mai fanteziste promisiuni şi cu cele mai absurde acuzaţii, ca pe gîştele crescute pentru foie-gras. De pe panouri ne-a zîmbit, în cea mai penibilă fotografie de la fraţii Lumière încoace, însuşi premierul, în chip de Elvis jovial. Să nu mai vorbesc de preşedinte, campion al paşilor strîmbi, în materie electorală, constituţională şi morală. Să adăugăm legile special gîndite pentru ameţirea alegătorului, adică emisiuni TV fără nici o relevanţă. "Mai aveţi 5 secunde", "acum sîntem la capitolul răspunsuri", "îmi pare rău, trebuie să-i adresaţi o întrebare domnului Băsescu, lăsaţi-l pe dl Năstase"! Televiziunile speriate (sau şantajate?), în primul rînd cele mari, au renunţat la ziarişti şi au preferat blîndul arbitraj al prezentatorilor de ştiri. Gabriela Vrânceanu-Firea a mizat pe cartea cochetăriei fals-agresive, Cristian Tabără pe cea a cumsecădeniei inofensive, iar Marian Voicu a preferat să ridice mingi la fileu (cu un aer sumbru, e drept!). Dacă am avut, totuşi, parte de cîteva dezbateri autentice, asta se datorează, oarecum paradoxal, posturilor creditate îndeobşte cu şansa a doua - Realitatea TV şi Prima TV. Asaltul concertat al cuplului Culcer/ Tatulici ar trebui să fie materie de studiu în laboratoarele mediei româneşti*. Cristian Unteanu, cu înşelătoarea sa politeţe, merită un Oscar pentru minimalismul cu care a conchis (în dialog cu Gigi Becali): "remarc amărăciunea cu care denunţaţi lipsa de deontologie a corupţilor". Dar - stau şi mă întreb - cunoaştem noi, cetăţenii, contribuabilii, pietonii, presiunile exercitate asupra trusturilor media? De ce pofta lor pentru spectacol şi scandal s-a scofîlcit brusc tocmai acum? Mai ales cînd aveau perfecta justificare a interesului public? E posibil să consumi milioane (de euro) pe Ciao Darwin şi p