Pe la începutul anilor '90, poetul Cristian Popescu îmi spunea, cînd eu începeam să mă lamentez de omniprezenţa dinozaurilor comunişti din viaţa culturală sau politică: "Lasă, că-i vom învinge pînă la urmă. Ştii cum? Prin moarte naturală. Noi avem avantajul că sîntem tineri şi le vom supravieţui". Îmbărbătarea amicului meu era logică şi, prin urmare, convingătoare. Din păcate însă, viaţa nu prea se împacă cu logica. În paranteză fie spus, ironia soartei a făcut ca tocmai Cristian Popescu să fie cel care să demonstreze, prin exemplul propriu, eroarea "teoriei" pe care o susţinea: prin 1994, a murit de tînăr - şi, spun unii, chiar de moarte naturală. În ultimii ani, vorbele lui Cristian Popescu mi-au revenit periodic în minte, cînd vedeam cum dinozaurii nu numai că sînt foarte plini de viaţă şi prosperi, dar au avut grijă să se şi cloneze în exemplare tinere (unele chiar mai tinere decît mine - şi care, deci, îmi vor supravieţui). Un Ponta în politică, de exemplu, sau un Daniel Cristea-Enache în cultură duc mai departe, pe cele mai înalte culmi, interesele vechilor tovarăşi. Nici televiziunea nu e lipsită de astfel de clone ce-şi pun agilitatea specifică tinereţii lor în slujba celebrelor "idealuri de propăşire" care, între timp, s-au transformat în interese de grup, foarte personale. Marius Tucă şi Dan Diaconescu, cei doi caracaleni care au venit, de mînă, la Bucureşti, sînt două exemple elocvente. În cazul lui Tucă, lucrurile stau şi mai interesant. De cum a venit în Capitală, el a fost adoptat şi crescut de Dan Voiculescu. La început, a fost o clonă perfectă a celui care l-a creat. Vă mai amintiţi cum citea în fiecare seară, acum cîţiva ani, cu evlavie şi recunoştinţă, cîte o poezie de-a "marelui poet" Adrian Păunescu? Vă mai amintiţi ce vajnic era împotriva celor care îndrăzneau să-i calce pe coadă pe dinozauri şi cum se gudura pe lîngă cei de teapa lui? Vă