Nr. 43: Articolul lui Sever Voinescu "Amintirile noastre" Stimate domnule Voinescu, Mă numesc Andreea Pulpea şi am motive să cred că sînt subiectul articolului dvs., "Amintirile noastre", din numărul 43 al Dilemei vechi. Vă sînt colegă de an de fabricaţie, contribui din plin la ceea ce dvs. numiţi "profilul deprimant al acestei generaţii" şi practic neobosit şi cu mare drag acel "fond comun de povestiri de-a dreptul întristătoare" la care faceţi referire. Spuneţi că "aceasta rămîne marca noastră: de cîte ori ne întîlnim, ne povestim anii '80". Perfect adevărat. Guilty as charged v-aş fi răspuns, dacă copilăria mea ar fi fost dominată de filme americane cu poliţişti buni care prind criminali răi, şi nu de filme româneşti cu învăţătoare bune care "prind" ingineri ce reuşesc să devină la fel de buni. După toate aparenţele, sînt victima perfectă a amintirilor noastre: mă înnebunesc după epica sentimentală a salamului de 64, a bomboanelor cubaneze, a eugeniei, a PTAP-ului, a lui Lolek şi Bolek şi a medalioanelor de lemn lustruit cu Rodion Cămătaru. Mă întrerup arareori din plăcuta depănare pentru a-mi aminti de figurile trase ale părinţilor mei navetişti, de cenuşiul zilnic, de spaimă, tîmpenie şi umilinţă... Constat, cu prilejul mărturisirii pe care v-o fac, că îl contrazic pe Kundera, care zice că memoria repulsiei e mai puternică decît memoria tandreţei. Mica mea tandreţe retrospectivă asupra bomboanei cubaneze locuieşte într-un colţ al creierului meu pe care îl frecventez mult mai des şi mai cu poftă decît pe cel (care se dă mai citit şi mai deştept) care conţine revelaţiile tîrzii asupra a ceea ce era, de fapt, viaţa mea în anii '80. Nu vă uimeşte faptul că povestim, spuneţi, ci că o facem cu "voluptate, cu exaltare, cu bucuria manifestă a faptului că am trăit o mizerie sau alta". Absolut adevărat, din nou. Cum altfel se poate explica, de pildă, faptul că îmi