Economia carentă a reciprocităţii După volumele intitulate Crucea vizibilului (2000) şi În plus. Studii asupra fenomenelor saturate (2002), apariţia volumului Fiind dat. O fenomenologie a donaţiei (1997/1998) de Jean-Luc Marion reprezintă un eveniment editorial de proporţii. Tradusă şi însoţită de un substanţial studiu semnat de Ioan I. Ică Jr., această apariţie are menirea de a-l consacra definitiv pe J.-L. Marion în cercurile filozofice şi teologice româneşti. În esenţă, este vorba despre o meditaţie filozofică, de-o complexitate încă nerivalizată, asupra esenţei darului. J.-L. Marion dedică acestei operaţii cartea a doua a volumului, care mi se pare şi cea mai importantă. Fenomenologul francez sesizează, pe urmele studiilor antropologice ale lui M. Mauss, situaţia economică a darului. Donaţia care funcţionează după regulile "dă ca să primeşti" (do ut des) impune o anumită obiectivare a donatorului şi destinatarului. Urmînd acestor reguli ale naturii căzute, teologia morală romano-catolică a putut crea sistemul politico-juridic al indulgenţelor, criticat cu atîta fermitate de teologii răsăriteni. Or, aşa cum a arătat J. Derrida în eseul său Donner le temps (1991), nu doar viziunea meritocratică despre dar, ci şi exigenţa reciprocităţii perfect simetrice ameninţă manifestarea darului în condiţii de gratuitate plenară. Un dar autentic exclude calculul, logica mercantilă, etica meritului, voinţa de afirmare, contractul, garanţiile sau mutualitatea în retribuţii.

Dincolo de etica retribuţiei Exaltarea modernă a virtuţii eroice ne-ar face să credem că moartea este ultimul prag al unei etici cu adevărat sublime. Totuşi, moartea ajunge să fie preţuită ca semn al autenticei dăruri mai ales de către cei pentru care viaţa terestră este lipsită de orizontul unei reale transcendenţe. Nimic altceva n-ar putea explica succesul european al mitului lui Tristan şi Isold