Adevarata victorie a omului pare sa fie aceea de a se cunoaste suficient cat sa se poata impaca cu el insusi, furnizandu-si bucurii si ferindu-se de tristeti si dezamagiri. Ce se intampla insa cand Adevarata victorie a omului pare sa fie aceea de a se cunoaste suficient cat sa se poata impaca cu el insusi, furnizandu-si bucurii si ferindu-se de tristeti si dezamagiri. Ce se intampla insa cand ajungi sa te cunosti prea bine? Cand incerci, experienta dupa experienta, sa-ti fortezi limitele, sa vezi pana unde poti merge cu excesele, sfidand trecerea timpului? Oscar Wilde a scris, drept posibil raspuns, romanul Portretul lui Dorian Gray, strecurand in paginile acestuia credintele lui despre societatea timpului sau, despre relatiile dintre oameni, dar si, la un nivel superior, despre viata si scopurile ei, despre arta si felul in care ne influenteaza aceasta. Fascinanta calatorie din paginile acestei carti - care poate primi "titlul onorific" de "carte otravita" - este refacuta scenic la Teatrul Odeon de o echipa complexa, alcatuita din coregraful Razvan Mazilu (al carui vis mai vechi este dramatizarea aceasta), regizorul Dragos Galgotiu, gata oricand sa incerce noi combinatii scenice, Andrei Both, autorul unui decor ce ascunde in aceeasi masura in care arata, scenografa Doina Levintza, care pare sa creeze exclusiv pentru lumea in care traieste Dorian Gray, o lume de "dandies" in care el straluceste drept cel mai indraznet in materie de moda si, bineinteles, actorii alesi sa intrupeze personajele mai degraba efemere din scrierea ce se ocupa, in primul rand, cu analizarea atenta, minutioasa, a celui ce i-a dat numele. Ceea ce rezulta este un portret dansat, mare parte din spectacol fiind constituita din textura dansului, prin intermediul caruia se exprima, de fapt, personajul titular. Dorian Gray nu vorbeste, el comunica numai prin miscare, gesturi, priviri si atitudini