Despre suferinta si mantuirea unei familii, pe care Dumnezeu a ajutat-o sa depaseasca pierderea unui fiu, in zilele Revolutiei
Comisarul
In scoala, colegii lui Marian Moldoveanu ii spuneau "comisarul". O porecla plina de respect si alint. Vesel, inteligent, generos, cu un spirit innascut al dreptatii, era cautat si iubit de toti. Din clasa intai si pana cand a terminat liceul, numai sef de clasa a fost. Toti profesorii il apreciau, toti elevii il respectau. Motivat si disciplinat, traia, totusi, fiecare clipa cu pasiune, de parca fiecare zi ar fi fost ultima. Citea mult, cauta permanent prezenta naturii, mergea pe munte, incercand sa se regaseasca in emotia privelistilor de deasupra pamantului. A scris cateva scenarii de film, care din pacate n-au apucat sa fie realizate. Ii placea, asa cum povestesc cu durere parintii, sa faca totul perfect, de la lucruri mari la cele mai mici amanunte. Se imbraca cu gust, invata cu temeinicie si, in acelasi spirit de premiant, nu ezita sa-l trimita pe fratele lui mai mic, Dragos, sa se spele pe dinti, daca acesta seara, obosit, uita s-o faca.
Crima
"Era un copil cum nu e altul de cuminte si de destept", spune Silvia Moldoveanu, mama lui Marian. "Acesta e si motivul pentru care, in armata, la unitatea militara de pe Soseaua Oltenitei, unde fusese incorporat, a fost facut furierul comandantului. In calitatea aceasta, in noaptea de 22 decembrie 1989, cand primele victime ale Revolutiei zaceau deja pe strazile Capitalei, a trebuit sa se duca la Ministerul Apararii Nationale, sa transmita o corespondenta. Cand s-a intors, parola unitatii fusese schimbata si el n-a mai stiut-o, poate a fost confundat sau poate... Cert este ca s-a tras. Marian a fost lovit in cap, in tampla dreapta, si glontul a ricosat pe la gat si prin gura. Apoi, probabil ca a fost tinut si impuscat in piept si in brate. Cu
