Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurte ştiri

Publicat in GAZETA de SUD, luni 29 noiembrie 2004 ·

Un miliard de lei pentru abonamentele persoanelor cu handicap

Consiliul Local Craiova a aprobat in şedinţa de joi alocarea a aproximativ un miliard de lei pentru ca persoanele cu handicap să poată beneficia gratuit de abonamente pe mijloacele de transport in comun. In numărul de 3.652 de beneficiari sint incluşi şi asistenţii personali ai acestora. Pentru a avea dreptul să primească acest ajutor, persoanele cu handicap grav şi accentuat trebuie să indeplinească cumulativ trei condiţii: să fie apţi fizic de deplasare, să aibă domiciliul stabil in Craiova şi să deţină certificat medical eliberat de Comisia de expertiză medicală Dolj. Pe baza referatului nr. 158476/2004, inaintat de Direcţia Administraţie Publică din cadrul primăriei, s-a aprobat cuantumul abonamentului in limita sumei de 295.000 de lei pe lună, care va include şi contravaloarea tipăririi lor.

Campanie de stringere de fonduri pentru copiii seropozitivi

1 decembrie este şi Ziua Mondială de Luptă Anti-SIDA. Cu acest prilej, Asociaţia „Vasiliada“, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Craiovei, va organiza pe 2 decembrie o campanie de stringere de fonduri in şcolile şi liceele din Craiova. Fondurile strinse prin generozitatea elevilor şi a profesorilor craioveni vor fi folosite la sprijinirea copiilor infectaţi cu virusul HIV, beneficiari ai programului Anti-SIDA al asociaţiei. Campania de stringere de fonduri va fi realizată de Asociaţia „Vasiliada“ in colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Facultatea de Teologie Ortodoxă Craiova, prin intermediul profesorilor de religie şi studenţilor. „Pe 2 decembrie, in fiecare şcoală şi liceu din Craiova vor fi amenajate urne in care elevii şi profesorii pot contribui cu orice sumă la reuşita acţiunii noastre, a cărei finalitate este sprijinirea copiilor seropozitivi, aflaţi in evidenţele programului Anti-SIDA derulat de Asociaţia

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum o ora
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 3 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum o ora
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni reluat pe ambele fire! Anunțul CFR SA

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 08:23, traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni a fost reluat în condiții normale, cu tracțiune electrică și pe firul 2. CFR reamintește faptul că în cursul zilei de ieri

Doi şoferi morţi şi un pasager rănit, în urma unui accident pe DN 54, în judeţul Teleorman, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară/ În urma impactului, maşina mică a luat foc. Traficul rutier este blocat

News.ro acum o ora
Doi şoferi au murit, iar un pasager a fost rănit, în urma unui accident petrecut, joi, pe DN 54, între localităţile Izlaz şi Gârbov, din judeţul Teleorman, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară. În urma impactului puternic, auto

Doi morți și un rănit după ce o autoutilitară cu pepeni și un autoturism s-au ciocnit pe un drum din Teleorman. Una dintre mașini a luat foc

Adevarul acum 59 minute
Un grav accident rutier, în care au fost implicate o autoutilitară încărcată cu pepeni și un autoturism, a avut loc joi între localitățile Gârcov (judul Olt) și Islaz ( județul Teleorman). Doi oameni au murit, iar alți doi sunt răniți.

A murit nepotul lui Iuliu Maniu, dr. Ioan Boilă, cunoscut ca „Medicul fără de arginți” al Clujului

Ziua Constanta acum o ora
Sâmbătă, 5 iulie 2025, la vârsta de 97 de ani, s-a mutat la Cer „𝐌𝐞𝐝𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚𝐫𝐠𝐢𝐧𝐭̦𝐢” 𝐚𝐥 𝐂𝐥𝐮𝐣𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐃𝐫. 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐁𝐨𝐢𝐥𝐚̆ (numele complet: Ioan-Dumitru-Iuliu Boilă), fost deținut politic, întemeietor și apoi

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 12 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

Calendar Ortodox Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 10 iulie 2025

Ziua Constanta acum 3 ore
În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea Sfintilor 45 de Mucenici, care au marturisit în Nicopolea Armeniei. Acestia, în zilele împaratului Lichinie si ale lui Lisie ighemonul, au marturisit pe Hristos. Si capeteniile lor erau si capetenii ale ce

Vremea

București
acum

24°
joi

14°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

18°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

24°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

19°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°