Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jumatate din agentii economici au beneficiat de ajutoare de stat

Publicat in Ziua Constanta, luni 29 noiembrie 2004 ·

Consiliul Concurentei a declarat ca s-a facut risipa pe banii statului

Ca urmare a unui sondaj realizat de catre institutia romana care se ocupa de respectarea Legii Concurentei si cea a ajutoarelor de stat, a rezultat ca circa 48% dintre agentii economici din tara au beneficiat de ajutoare de stat * Integrarea in UE va insemna pentru mediul de afaceri roman reducerea substantiala a volumului de ajutoare de stat In perioada 1-5 noiembrie 2004, Consiliul Concurentei a efectuat un sondaj in randul agentilor economici referitor la modul de cunoastere, implementare si aplicare a prevederilor legislative in domeniul concurentei si ajutoarelor de stat. Esantionul a fost format din 4000 de firme, la nivel national, iar scopul chestionarului l-a constituit stabilirea strategiei pe care urmeaza sa o implementeze Consiliul Concurentei pentru anul 2005. "In judetul Constanta, au fost intervievati 400 de agenti economici, dintre care doar 260 au trimis raspunsurile la Consiliul Concurentei. Firmele alese au domenii diferite de activitate, fiind vorba despre intreprinderi mici, foarte mici, mijlocii, mari si foarte mari", a declarat Ioan Badica, inspector-sef al Inspectoratului de Concurenta Constanta. Rezultatele sondajului au aratat ca 74% din cei intervievati considera ca impactul Consiliului Concurentei asupra mediului de afaceri este important, in timp ce 19% il considera modest. Potrivit celor declarate de catre inspectorii de Concurenta, intreprinzatorii locali au cunostinte temeinice in domeniul concurentei in contextul eforturilor depuse de Romania in negocierile cu UE. Astfel, 96% din cei chestionati au luat cunostinta de noua legislatie a concurentei si ajutoarelor de stat. Pe de alta parte, 63% dintre oamenii de afaceri au apreciat ca legislatia in domeniul concurentei se respecta, 25% s-au abtinut de la comentarii, iar 12% au afirmat ca legislatia concurent

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 2 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 3 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 3 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 3 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 2 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025

Libertatea acum 12 ore
Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 11 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice noi, ce vor uni Capitala cu Suceava, Iaşi şi Galaţi

G4Media acum 2 ore
CFR Călători a ”câştigat” alte 12 rame electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, care vor deservi patru rute de serviciu public, respectiv Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti No

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 7 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 4 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Vremea

București
acum

-0°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

1°/8°
Iasi
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/6°
sâm.

1°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°