Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deficit comercial record: 5,3 miliarde de euro

Publicat in Adevarul, luni 29 noiembrie 2004 ·

In luna octombrie, deficitul balantei comerciale a fost de 668,2 milioane de euro, ridicand dezechilibrul intre nivelul exporturilor si cel al importurilor la 5.312,3 milioane de euro - aproximativ 10% din PIB - pe primele zece luni ale anului. "Acesta este un nivel record in istoria tarii noastre. Probabil, pana la sfarsitul anului, deficitul comercial va ajunge la circa 6,5 miliarde de euro, apropiindu-ne de un nivel de 12 la suta din PIB", este de parere profesorul de economie Daniel Daianu. Potrivit acestuia, partea buna a lucrurilor este ca circa 40-50 la suta din deficitul comercial este acoperit de banii pe care romanii din strainatate ii trimit in tara. Vestea rea este ca exista premise ca deficitul comercial sa creasca in continuare. Puternica apreciere a leului din ultima perioada fata de moneda europeana va stimula importurile, care sunt tot mai ieftine, si va dezavantaja exportatorii, care inregistreaza pierderi din ce in ce mai mari. Pe langa politica BNR, de neinterventie pe piata valutara, la aprecierea monedei nationale contribuie, prin cantitatea mare de valuta intrata in tara, si privatizarile importante - Petrom, Electrica sau Distrigaz - pe care le-a incheiat Romania in ultima parte a acestui an. "Totusi, nu vom avea la nesfarsit privatizari de asemenea calibru. Acum este important sa mizam pe o politica de stimulare a investitiilor productive, nu speculative. Intreprinderile romanesti au nevoie de asimilarea unor tehnologii noi, scaderea costurilor, aliante strategice. Romania trebuie sa-si sustina cat mai bine activitatile industriale care au cu adevarat sanse in perspectiva integrarii in Uniunea Europeana", a mai spus profesorul de economie Daniel Daianu. in luna octombrie, exporturile au fost de 1.735,2 milioane de euro, in crestere cu 21,4% fata de luna corespunzatoare din 2003, in timp ce importurile au totalizat 2.218,4 milioane de e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

ȘEDINȚA PSD pe amendamentul Iohannis. Marcel Ciolacu: Le recomand colegilor să voteze împotrivă / „Nu se pot da legi pentru o singură persoană”

Gandul acum 34 minute
PSD a convocat Biroul Permanent Național pentru a decide dacă va vota legea prin care șeful statului, Klaus Iohannis, să nu fie nevoit să-și dea demisia cu trei luni mai devreme pentru a candida pe listele de la alegerile parlamentare. UPDATE 12.18

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum 53 minute
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

PSD se opune amendamentului „Iohannis”. Decizia, cu unanimitate de voturi - surse

Mediafax acum o ora
(continuă) ULTIMELE ȘTIRI Emmanuel Macron spune că ar trebui să „regândim relaţia noastră cu Rusia” după războiul din Ucraina Cazul care a zguduit Italia: Începe procesul uciderii brutale a studentei Giulia Cecchettin Zeci de atacuri aeriene israeli

Gigi Becali candidează pe listele AUR la alegerile parlamentare 2024

Ziua Constanta acum o ora
Gigi Becali va candida pe listele AUR la alegerile parlamentare și îl susține pe Simion la prezidențiale 2024​ Gigi Becali, patronul echipei de fotbal FCSB, a anunțat recent că s-a alăturat partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și că va c

Un preot din Bacău și un paramedic, trimiși în judecată după ce au amenințat cu moartea un jurnalist / Acesta a scris o știre despre un tânăr, fiul preotului, că a tâlhărit trei persoane

G4Media acum 3 ore
Un preot și un paramedic au fost trimiși în judecată, după ce în urmă cu un an au amenințat cu moartea un redactor al publicațiilor Ziarul Clujean și Info Huedin, anunță Ziarul de Bacău. Dosarul s-a aflat în lucru la polițiștii Secției 8 Poliție Rur

Roman Lopatynskyi din Ucraina a câştigat secţiunea Pian a Concursului Internaţional "George Enescu" 2024

News.ro acum o ora
Roman Lopatynskyi din Ucraina a câştigat finala secţiunii Pian Concursul Internaţional "George Enescu" 2024, după ce a interpretat Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian şi orchestră op. 83 de Johannes Brahms. Pe locul al doilea s-a situat Ta

EXCLUSIV FCSB a luat decizia în cazul lui Târnovanu! Ce se întâmplă cu portarul după gafa din meciul cu Petrolul

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ștefan Târnovanu (24 de ani) a primit un vot de încredere din partea lui Gigi Becali și a staff-ului de la FCSB, în ciuda gafei din meciul cu  ♦ Internaționalul roș-albaștrilor va fi în continuare titular, conducerea echipei având în continuare încr

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum 2 ore
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

PNL a sesizat BEC în legătură cu proiectul ce ar permite candidatura președintelui Iohannis la alegerile parlamentare

Ziua Constanta acum o ora
PNL a sesizat Biroul Elecoral Central pentru a se pronunța în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, potrivit agerpres.ro. Conform PNL, sesizarea a fo

Vremea

București
acum

25°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

23°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°