CALENDAR GASTRONOMIC SIMONA CHIRIAC
Conform calendarului popular, iarna nu incepe asa cum ne-am fi asteptat, la 1 decembrie, ci cu cateva zile mai tarziu, mai exact, la 6 decembrie. Aceasta zi coincide cu sarbatorirea Sfantului Nicolae. El este patronul spiritual al Olandei, Rusiei si Greciei. In acelasi timp, este ocrotitorul judecatorilor, comerciantilor, saracilor, marinarilor, bucatarilor, calatorilor, al fetelor nemaritate si al mireselor, dar mai ales al copiilor mici si al scolarilor. Pe meleagurile noastre, poate purta si numele de Sannicoara, in Transilvania, si Mos Nicolae, in Muntenia.
Sfantul Nicolae a fost un personaj real si a trait in secolul al IV-lea, pe teritoriul Turciei de astazi. A fost cardinal de Myra si a savarsit de-a lungul vietii foarte multe minuni. In secolul al XI-lea, ramasitele sfantului sunt depuse intr-o manastire din Bari (in Italia), unde se afla si astazi.
Cu toate acestea, in traditia romaneasca, nu are caracteristicile unui sfant. De cele mai multe ori apare calare pe un cal alb, pazeste soarele sa nu fuga si sa lase lumea fara lumina si caldura, este iscoada a diavolului. In credinta populara, in noaptea de Craciun se deschide cerul. Atunci, Sfantul Nicolae poate fi vazut stand la masa chiar langa Dumnezeu.
CALENDAR GASTRONOMIC SIMONA CHIRIAC
Conform calendarului popular, iarna nu incepe asa cum ne-am fi asteptat, la 1 decembrie, ci cu cateva zile mai tarziu, mai exact, la 6 decembrie. Aceasta zi coincide cu sarbatorirea Sfantului Nicolae. El este patronul spiritual al Olandei, Rusiei si Greciei. In acelasi timp, este ocrotitorul judecatorilor, comerciantilor, saracilor, marinarilor, bucatarilor, calatorilor, al fetelor nemaritate si al mireselor, dar mai ales al copiilor mici si al scolarilor. Pe meleagurile noastre, poate purta si numele de Sannicoara, in Tr