De cateva saptamani circula prin Bucuresti un tramvai ceva mai special, vopsit in alb si "garnisit" cu cateva manechine. Cand privesti de afara, vezi agitandu-se inauntru siluete costumate in haine de De cateva saptamani circula prin Bucuresti un tramvai ceva mai special, vopsit in alb si "garnisit" cu cateva manechine. Cand privesti de afara, vezi agitandu-se inauntru siluete costumate in haine de nunta, dar tramvaiul trece repede si abia daca are timp sa sparga monotonia unei zile cenusii si sa ramana in amintire ca o senzatie placuta, nedefinita. Daca esti insa inauntru, unul dintre norocosii 26 de spectatori (nu intamplator, fiindca e vorba de tramvaiul 26) ai ocazia sa participi la o experienta mult mai interesanta si care lasa ceva mai multe urme. Teatrul comunitar e o realitate in multe tari ale lumii, el s-a dezvoltat in timp si a capatat diverse forme, artistii folosindu-si cu mare succes si adesea cu rezultate spectaculoase imaginatia, pentru a avea un efect in plan social. Vazand cata lume s-a strans in duminica alegerilor, in Piata Sf. Gheorghe, locul de unde incepe calatoria teatrala, si ce reactii aveau copiii de romi care o zbugheau din curtile lor pentru a vedea tramvaiul si actorii, dandu-le bucurosi lamuriri trecatorilor nedumeriti, nu puteai sa nu te intrebi de ce nu au existat asemenea initiative pana acum, mai ales intr-un oras mare, cum e Bucurestiul si care are prea putine oferte de petrecere a timpului liber? E primul motiv pentru care aceasta initiativa a regizorului Gavriil Pinte trebuie salutata, ca si implicarea in calitate de organizatori a Societatii Romane de Radiodifuziune (redactia Teatru National Radiofonic) si ArCub- Centrul de proiecte culturale al orasului Bucuresti, cu sprijinul RATB. Cel de al doilea motiv este acela ca spectacolul il redescopera intr-o formula inedita pe Cristian Popescu, un poet cu totul special, plecat dint