Livada de visini conjuga tragicul si comicul; a opta pentru unul sau pentru celalalt implica riscul de a amputa acest cuplu de contrarii, lipsindu-l de unul dintre termenii sai. Optiunea poate interveni in ceea ce priveste accentele, care ingaduie sa acorzi intiietate unuia sau celuilalt dintre elemente, spre a-l erija, cum se spunea altadata, in aspect principal sau secundar al contradictiei care, oricum, le reuneste, caci aici prabusirea valorilor, ce tine de domeniul tragicului, se aliaza cu rasturnarea valorilor, exercitiu propriu comediei. Trebuie jucate amindoua.
Florile de visini strinse in ciorchini albi apar aici pe fondul unui sfirsit de ciclu, asemeni unei ultime si intempestive infloriri a existentei. Ele confirma caracterul pe cit de intens, pe atit de vremelnic al acesteia...
Astfel, prin frumusetea stralucitoare a infloririi efemere, Cehov propune un contrast poetic, in care morala intensitatii se impleteste cu asceza perisabilului. Originea asiatica a ciresului explica, se pare, atit importanta pe care i-o acorda shintoismul, cit si frecventa sa in repertoriul poetic traditional: in limba japoneza, acelasi cuvint, hara, desemneaza floarea de cires si floarea ca termen generic... La Cehov, asimilarea lor devine si mai pregnanta, caci stralucirea unei livezi de visini se confunda cu fericirea unei vieti. El regaseste, astfel, un al doilea termen asociat florilor de cires in Imparatia Soarelui Rasare: ele desemneaza, totodata, si moartea ideala, eliberata de bunurile acestei lumi si nepasatoare fata de incercarile vietii. Dar si noi, cititori sau spectatori, stim asta: aici visinii infloresc pentru ultima oara, iar lumea noua semneaza condamnarea lor la moarte.
Trebuie reprezentata livada de visini? Aceasta este intrebarea, iar ea e decisiva. Trebuie sau nu ca fantomele sa fie reprezentate? E nevoie ca ele sa prinda trup, e nevo
