Publicarea în anul 1997, sub titlul Scriitorul în faţa Revoluţiei (L'écrivain devant la Révolution, Ed. Paris-Méditerranée) a discursului pe care Benjamin Fondane (Fundoianu) trebuia să-l ţină la aşa-numitul Congres pentru Apărarea Culturii, organizat prin influenţă sovietică în capitala Franţei în 1935, ne face să asociem numele acestui important scriitor plecat din ţară spre malurile Senei cu cel al autorului Spovedaniei pentru învinşi. Cartea lui Panait Istrati, tipărită în 1929 în volumul-triptic colectiv Vers l'autre flamme, ce mai cuprindea două texte, de Victor Serge şi Boris Suvarin, făcuse, cum se ştie, mare vâlvă în acel moment, fiind prima contestare-demascare fermă a sistemului dictatorial instaurat de sovietici în 1917. Şocul produs de "spovedania" istratiană era cu atât mai puternic cu cât cel ce ajunsese să cunoască vreme de un an şi ceva Uniunea Sovietică la faţa locului, după un prim deceniu de "dictatură a proletariatului" (vizita se desfăşurase între 15 octombrie 1927 şi 15 februarie 1929, la invitaţia oficială de a participa la aniversarea revoluţiei) era un vechi simpatizant socialist, apropiat al unor cunoscuţi activişti, câţiva trecuţi din România spre demnităţi ruseşti, precum româno-bulgarul Cristian Rakovski (ambasador sovietic, o vreme, la Paris, retras în acel moment din funcţie, marginalizat) şi preţuit ca scriitor, mult editat şi chiar ecranizat - cu un film turnat după Chira Chiralina - în "patria socialismului victorios".

Al doilea text, scris de Fundoianu a rămas, în schimb, necunoscut până nu de mult, iar autorul său, care se bucura de o anumită apreciere în cercurile filosofice şi literare pariziene (publicase, de exemplu, în 1933, foarte originalul şi nonconformistul eseu despre Rimbaud golanul (Rimbaud le voyou) şi era prezent în câteva reviste de foarte bună ţinută intelectuală precum Cahiers du Sud de la Marsil