O antipatie nu are, în mod normal, istorie. Este aceeaşi, fără variabilităţi, de la început până la capăt, iraţională şi în termeni ireconciliabili. Debutează brusc, de la prima confruntare a partenerilor, legaţi pentru totdeauna printr-o repulsie inventivă în explicaţii imaginare, de ochii lumii, dar care au rădăcini întortocheate împlântate insidios într-un sol ignorat cu bună ştiinţă ca prea prozaic. Aşa s-a întâmplat în atitudinea lui

E. Lovinescu faţă de Gala Galaction, de la început violent repulsivă. Totuşi, această antipatie a avut o istorie, într-un regim special, cum prea rar se întâmplă. A debutat cu episoade de negaţie furtunoasă, aproape inexplicabilă, şi a sfârşit înţelept în Istoria... din 1937 printr-o toleranţă în care abia se mai văd urmele maligne ale vechii şi devastatoarei intoleranţe.

Pe cât sunt de fireşti şi de previzibile subiectele Iorga sau sămănătorismul în rândul revizuirilor lovinesciene, pe atât de nefiresc şi nejustificat mi se pare, ca obiect al contestaţiei în trei numere din august 1915 în "Flacăra", debutul lui Gala Galaction cu volumul de povestiri Bisericuţa din Răzoare, apărut în 1914 sub patronajul revistei "Viaţa românească" şi deci al lui G. Ibrăileanu, adversar activ al lui E. Lovinescu. În revistă, articolul apare cu dedicaţia "D-lui Barbu Delavrancea", al cărei tâlc îl desluşim mai târziu, când înţelegem că el se face vinovat de o opinie favorabilă pentru premierea volumului de proză de către Academie. Gala Galaction, aflat (repet!) la debut, constituie obiectul unei negaţii furibunde, iar toată argumentaţia se rezumă la excesul neologistic, probat printr-o avalanşă cu totul exagerată de exemple. Titlul enigmatic al articolului de revizuire prematură, S. P. L., s-ar traduce prin "Societatea pentru Protecţia Limbii", societate care ar trebui să fie Academia, iar aceasta în loc să ne apere de o