Am aproape treizeci de ani. Am albit şi mă doare ficatul. De fapt, eu spun că mă doare ficatul, pentru că prietenii mei, care au întotdeauna ceva mai multe cunoştinţe medicale decît mine, au încercat să-mi bage în cap, de nenumărate ori, că ficatul nu doare. Puţin îmi pasă; pe mine mă doare, în fiecare dimineaţă, ceva în partea dreaptă şi am hotărît să spun că ficatul meu doare. Mă doare. Ieri m-am uitat în oglindă. Am cîteva riduri pe frunte şi cearcăne de om care adoarme la ore tîrzii, cu telecomanda în mînă. Machieuza de la televiziune îşi blestemă zilele ori de cîte ori ajung pe mîinile ei. Face ce face însă şi iese bine. Farduri, pudră, anticearcăn cît încape şi, gata, sînt ca nou. După 9 seara, fără mască, rămîn ca un clovn, împietrit în faţa oglinzii. Nu contează. Producătorul mă bate pe umăr, cum mîngîi un cal ieşit din cursă, şi-mi spune c-a fost bine. Cîteodată se strîmbă, şi-atunci îmi vine să mă sinucid. Cînd îmi spune c-a ieşit foarte bine e sărbătoare. Din cînd în cînd merg la cumpărături. Oamenii îşi dau coate şi m-arată cu degetul sau copiilor. Copiii sînt bucuroşi că-l văd pe nenea cu bilele de la televizor. Părinţii sînt uşor dezamăgiţi. Pentru unii sînt scund, pentru alţii - prea gras. Am auzit spunîndu-se că aş fi prea brunet. Sau prea încruntat. Pe unii îi miră că rîd. Prietena mea vrea să mergem în vacanţă la munte. Teoretic, am putea încerca, practic, e imposibil. Eu n-am concediu. Am frînturi de week-end şi dimineţi în care mă ridic din pat ca Lazăr din mormînt. Dimineaţa mă doare cel mai tare ficatul. Am aproape treizeci de ani şi muncesc ca disperatul. Cîteodată mi se pare că mişc munţii, de cele mai multe ori îmi vine s-o las baltă. Acum o săptămînă am blocat zece minute o intersecţie pentru că nu mai înţelegeam cine sînt, ce fac şi ce vreau. A fost o criză existenţială aparte, care a venit neanunţată, fix în intersecţia din Obor. A