Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnal

Publicat in Dilema Veche, miercuri 1 decembrie 2004 ·

Am aproape treizeci de ani. Am albit şi mă doare ficatul. De fapt, eu spun că mă doare ficatul, pentru că prietenii mei, care au întotdeauna ceva mai multe cunoştinţe medicale decît mine, au încercat să-mi bage în cap, de nenumărate ori, că ficatul nu doare. Puţin îmi pasă; pe mine mă doare, în fiecare dimineaţă, ceva în partea dreaptă şi am hotărît să spun că ficatul meu doare. Mă doare. Ieri m-am uitat în oglindă. Am cîteva riduri pe frunte şi cearcăne de om care adoarme la ore tîrzii, cu telecomanda în mînă. Machieuza de la televiziune îşi blestemă zilele ori de cîte ori ajung pe mîinile ei. Face ce face însă şi iese bine. Farduri, pudră, anticearcăn cît încape şi, gata, sînt ca nou. După 9 seara, fără mască, rămîn ca un clovn, împietrit în faţa oglinzii. Nu contează. Producătorul mă bate pe umăr, cum mîngîi un cal ieşit din cursă, şi-mi spune c-a fost bine. Cîteodată se strîmbă, şi-atunci îmi vine să mă sinucid. Cînd îmi spune c-a ieşit foarte bine e sărbătoare. Din cînd în cînd merg la cumpărături. Oamenii îşi dau coate şi m-arată cu degetul sau copiilor. Copiii sînt bucuroşi că-l văd pe nenea cu bilele de la televizor. Părinţii sînt uşor dezamăgiţi. Pentru unii sînt scund, pentru alţii - prea gras. Am auzit spunîndu-se că aş fi prea brunet. Sau prea încruntat. Pe unii îi miră că rîd. Prietena mea vrea să mergem în vacanţă la munte. Teoretic, am putea încerca, practic, e imposibil. Eu n-am concediu. Am frînturi de week-end şi dimineţi în care mă ridic din pat ca Lazăr din mormînt. Dimineaţa mă doare cel mai tare ficatul. Am aproape treizeci de ani şi muncesc ca disperatul. Cîteodată mi se pare că mişc munţii, de cele mai multe ori îmi vine s-o las baltă. Acum o săptămînă am blocat zece minute o intersecţie pentru că nu mai înţelegeam cine sînt, ce fac şi ce vreau. A fost o criză existenţială aparte, care a venit neanunţată, fix în intersecţia din Obor. A

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 5 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 3 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°