Înainte de turul întîi am auzit un ins dintr-o comună vrînceană spunînd că va vota cu PSD la partide şi cu Băsescu la preşedinţie. Asta fiindcă - spunea el - atît PSD cît şi Băsescu au cele mai mari şanse (ceea ce s-a şi adeverit). Iar el, decît să mizeze pe soluţii perdante, prefera să mărească aceste şanse prin propriul vot. Nu aici se afla însă miezul teoriei. Nu era vorba de un oportunism mai ciudat. Omul avea ideea că odată Băsescu devenit preşedinte şi PSD partid majoritar în Parlament, se va ajunge la dispute. Un perpetuu scandal la vîrf care, după părerea lui, n-ar putea fi decît benefic pentru societatea românească. De ce? Pentru că atunci, spunea el, oamenii vor putea să-şi vadă de treabă, nestingheriţi de politicienii care vor fi preocupaţi cu luptele dintre ei. Decît să fie solidari într-un război contra poporului - zicea el - aşa cum se petrecea pe vremea lui Ceuşescu, mai bine ca politicienii să fie dezbinaţi şi slabi. Cu alte cuvinte, să-i divizăm şi să-i controlăm. Dacă separaţia puterilor în stat s-a dovedit o vorbă goală, iar cetăţenii au dintr-odată ocazia să separe forţele statului, de ce să n-o facă: un preşedinte de un fel, un guvern de alt fel şi poporul liber. Fiindcă... - observa acel cugetător - toată dezvoltarea ţării din ultimii ani a fost făcută de oameni şi nu de stat sau politicieni. De indivizi care au învăţat să se descurce şi să reuşească chiar contra statului,

care n-a făcut decît să le pună beţe în roate. Dacă aceste beţe dispar din diverse motive e cu atît mai bine. Necontrolaţi, românii ar putea prinde viteză. Într-o asemenea situaţie - credea omul nostru - în instituţii vor cîştiga teren profesioniştii, aceia care ştiu să-şi facă treaba fără indicaţii politice. Activiştii, în schimb - zicea el - care nu ştiu decît să fie curele de transmisie şi să ia mită, vor fi debusolaţi. Chiar dacă nu vor renunţa la micile lor a