Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Divide-i ca să fii liber

Publicat in Dilema Veche, miercuri 1 decembrie 2004 ·

Înainte de turul întîi am auzit un ins dintr-o comună vrînceană spunînd că va vota cu PSD la partide şi cu Băsescu la preşedinţie. Asta fiindcă - spunea el - atît PSD cît şi Băsescu au cele mai mari şanse (ceea ce s-a şi adeverit). Iar el, decît să mizeze pe soluţii perdante, prefera să mărească aceste şanse prin propriul vot. Nu aici se afla însă miezul teoriei. Nu era vorba de un oportunism mai ciudat. Omul avea ideea că odată Băsescu devenit preşedinte şi PSD partid majoritar în Parlament, se va ajunge la dispute. Un perpetuu scandal la vîrf care, după părerea lui, n-ar putea fi decît benefic pentru societatea românească. De ce? Pentru că atunci, spunea el, oamenii vor putea să-şi vadă de treabă, nestingheriţi de politicienii care vor fi preocupaţi cu luptele dintre ei. Decît să fie solidari într-un război contra poporului - zicea el - aşa cum se petrecea pe vremea lui Ceuşescu, mai bine ca politicienii să fie dezbinaţi şi slabi. Cu alte cuvinte, să-i divizăm şi să-i controlăm. Dacă separaţia puterilor în stat s-a dovedit o vorbă goală, iar cetăţenii au dintr-odată ocazia să separe forţele statului, de ce să n-o facă: un preşedinte de un fel, un guvern de alt fel şi poporul liber. Fiindcă... - observa acel cugetător - toată dezvoltarea ţării din ultimii ani a fost făcută de oameni şi nu de stat sau politicieni. De indivizi care au învăţat să se descurce şi să reuşească chiar contra statului,

care n-a făcut decît să le pună beţe în roate. Dacă aceste beţe dispar din diverse motive e cu atît mai bine. Necontrolaţi, românii ar putea prinde viteză. Într-o asemenea situaţie - credea omul nostru - în instituţii vor cîştiga teren profesioniştii, aceia care ştiu să-şi facă treaba fără indicaţii politice. Activiştii, în schimb - zicea el - care nu ştiu decît să fie curele de transmisie şi să ia mită, vor fi debusolaţi. Chiar dacă nu vor renunţa la micile lor a

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 22 minute
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 3 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 6 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 2 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°