Merg pe stradă şi emit. Emit ca să nu vomit. Mă încearcă din cînd în cînd, după o lectură a Tricolorului lui Vadim, de pildă, sau a Monitorului Oficial. Nu vreau să-mi dramatizez mişcările stomacale, o fac prea mulţi, le tratez cu meserie. Meseria mea înseamnă informare şi comunicare. Da, sînt un informator al semenilor mei. Îmi sînt dragi. În loc să-i îmbrăţişez - gest cu totul necugetat de la Whitman încoace - îi informez. Sînt plin de veşti. Lucrez sub semnul urgenţei. Nu am timp să mă duc şi să le pun pe hîrtie - pot fi luate ca note informative, codate, camuflate. Le prefer mutuale. Emit şi transmit în gînd. Tant qu'on parle, il y a de l'espoir . Din faţă de la "Spring Time" spre Doctor Felix mă ţin în pas cu o domnişoară mai înaltă ca mine, în pardesiu larg, în pantofi cu toc înalt şi îi comunic cu maxilarele strînse: "Dacă nu vă deranjez (asta-i din Woody Allen - n.mea ), la Praga s-au inventat pantofii cu vibraţii pentru orbi, au un dispozitiv cu infraroşii care imediat ce apare un obstacol transmite informaţia pînă în talpă. Orbul o înregistrează şi ia seama. Bateriile se schimbă zilnic... Credeţi că e o invenţie a lui Kafka? A lui Hrabal? A lui C˙apek?". Domnişoara intră la Banca Ţiriac şi mă autosugestionez viril că mi-a aruncat o privire peste umăr. În aceeaşi ordine de idei, constat că mi s-a desfăcut şiretul de la pantoful stîng şi mă trag spre o treaptă a scării de la intrarea în Bancă; mi-l leg sub privirea bodyguard-ului, fără îndoială un fost aruncător de ciocan, şi îi comunic, fredonînd în gînd arii din opere - vechi obicei, fără explicaţie; şi cînd îmi fac patul şi cînd mă leg la cap fără să mă doară, mă ia cu Aida, cu Trubadurul, acum cu Traviata: "Deşi nu am ce căuta în Bancă, află, stimate român (asta o am de la un candidat la preşedinţie, 0,62% sau 0,63%), că s-a redeschis, după incendiul din 1996, Teatrul «La Fenice» din Veneţia, i-a c