Ar fi greşit să credem că am asistat la alegeri normale într-o democraţie matură. Ar fi greşit să credem că a fost o înfruntare între două tabere egale în esenţa lor, cu doar oarece variaţiuni ideologice. Nu a fost vorba despre asta. Am asistat la o luptă inegală între cei care au vrut să gîtuie democraţia mimînd-o şi cei care, meritat sau nu, au devenit lideri ai dorinţei de libertate. PSD şi Adrian Năstase au guvernat autoritar, dispreţuind regulile democratice, instituţiile, presa şi adversarii. Cine se îndoieşte de asta poate reciti stenogramele. Acolo se vede un sistem de manipulare şi terminare a tot ce înseamnă non-PSD în viaţa publică, un sistem gîndit strategic şi aplicat brutal. Nu au fost alegeri obişnuite într-o democraţie banală. Cei care au ieşit în stradă duminică seară s-au regăsit între ei. Oameni normali şi indignaţi care pînă atunci se ştiau nebuni. Aceasta a fost cea mai mare reuşită a PSD în ultimii patru ani: atît de puternic a controlat comunicarea publică, atît de omniprezent a fost tătucul Adrian Năstase, încît cei care nu erau de acord se simţeau izolaţi. Ţi se crea impresia că eşti nebun şi ciudat, tu, care nu eşti de acord cu binefacerile acestui guvern eficient, care ne integrează în Europa, care ne dă pensii, salarii, corn cu lapte. Aveai impresia că eşti nebun cînd duduile din televizor erau unanim gîtuite de emoţii vorbind cu domnul prim-ministru Adrian Năstase, cînd acesta minţea evident şi nu era deranjat cu întrebări. Te simţeai izolat şi ciudat, pentru că oamenii de bine sînt acolo unde nu eşti tu, că ei sînt între cei 50% fericiţi din sondaje. Duminică seară, aceşti indivizi izolaţi care aflau din ziare asediate că există corupţie şi abuzuri, că pomenile PSD sînt plătite tot de ei, s-au regăsit ca grup şi au ieşit în stradă. Nu era doar simpla bucurie post-electorală a celor care şi-au văzut candidatul cîştigător, nici măca