În ţara de unde vă scriu, oamenii vor, înainte de orice, linişte. O poetă de-a lor le-a şi spus, cu ceva vreme în urmă, că sînt un popor vegetal care aşteaptă în linişte propria desfrunzire. Aici, iarna nu e niciodată departe. Poporului acestuia vegetal îi place iarna. Ca o coincidenţă stranie, Ziua lor Naţională e chiar prima zi a iernii. Cînd vine iarna, oamenii ăştia îşi sărbătoresc ţara. Frigul - care tot creşte, creşte, creşte - face pe toată lumea să intre în case şi să stea la televizor - activitatea lor favorită. De curînd, în această ţară au avut loc alegeri. Opoziţia, care s-a luptat cam anemic cu o putere arogantă, sigură pe domnia ei eternă şi îmbogăţită de pe urma guvernării ca şeicii din 1001 de nopţi, a pierdut. Ea spune că alegerile au fost fraudate şi aduce dovezi. Puterea răspunde cu o logică destul de alambicată şi contraatacă, cîntînd cu indignare patriotică aria atît de bine cunoscută despre opoziţia care strică imaginea ţării, face patriei un nume rău în lume şi opreşte avalanşa de investitori străini, în ale căror capitaluri şade ascunsă, ca un bob de diamant, chiar prosperitatea poporului vegetal. În seara în care s-au anunţat rezultatele alegerilor, şeful opoziţiei s-a răstit prin televizoarele poporului, cerînd din oră-n oră anulări, arestări şi destituiri - nu mă înţelegeţi greşit, omul, deşi radical, nu e de felul lui vreun nevricos. A dovedit în timp un temperament tare, o natură indestructibilă, dar acum, pur şi simplu, pare să-şi fi pierdut controlul. La rîndul lor, oamenii puterii, cei acuzaţi de fraudă, s-au enervat tare, dar ei nu ard în vîlvătăi ca opoziţia, ci mocnesc abia stăpînit îndărătul uşilor capitonate. Ei vor o ţară liniştită ca grădina unui sanatoriu elveţian, în care se aud sunete soporifice, precum respiraţia prelungă a artezienelor, tîrşîitul încetişor al papucilor bizantini pe iarba grasă şi deasă ca un covor im