Am primit de curînd, pe căi de nedezvăluit, următorul mesaj: "Domnule, nu am de gînd să fiu nici amabil, nici protocolar cu dumneata. Te citesc de multă vreme, cu sentimente foarte amestecate pe care nu ţi le voi amănunţi, căci nu despre mine este vorba; sînt un arhivar exigent, scrupulos cu tot ce ai tipărit în ultimii 50 de ani. Dacă - aşa cum am observat - eşti ispitit să te simţi un Jean Valjean, eu, cînd constat grave inadvertenţe, nu ezit să fiu un Javert pentru care nimic nu e neînsemnat. Ca atare, într-o carte pe care ai publicat-o în urmă cu exact 33 de ani, compusă ca un jurnal mai mult sau mai puţin intim, scriai chiar în luna decembrie, la datele de 16, 21, 22: «Pe acest bloc de gheaţă, ca să fii cinic - trebuie să ai vocaţie. Ca să fii brutal - trebuie să ai vocaţie. Ca să fii gangster - trebuie să ai vocaţie. Ca să fii indiferent - trebuie să ai vocaţie. Ca să fii diplomat - trebuie să ai vocaţie. Ca să fii generos - trebuie să ai vocaţie. Ca să fii redactor de ştiri - trebuie să ai vocaţie. Ca să fii cititor de ştiri - trebuie să ai vocaţie. Altfel, totul e impostură. Şi chiar pentru a fi impostor trebuie să ai vocaţia imposturii. Altfel... Uitînd de vocaţie, ucigînd orice întrebări în legătură cu această problemă - principala victimă e claritatea. Şi noi sîngerăm, zilnic, confuz. Probabil că şi pentru a fi clar trebuie să ai vocaţie. Căci vocaţia însîngerării, a pierderii de sînge şi iluzii o avem.» (16 decembrie...) «Scriitorii nu au inventat bomba atomică, habar nu au ce ascunde în sincrofazotroane, habar nu au cum se va lecui cancerul, habar nu au de bio-geo-astro-cosmo-ş.a.m.d.-logie; sînt nişte profani, nişte ageamii în ale ştiinţei fără de care veacul nu mai e veac. Bun. Fie. Dar descoperirea teoretică a doctorilor americani Weissmann şi Kastenbaum conform căreia moartea unui om, ca şi boala sa, nu mai pot fi atribuite doar unui rău organ