De curînd, am avut şansa de a putea urmări, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, spectacolul unuia dintre cei mai importanţi coregrafi europeni ai zilelor noastre, spaniolul Nacho Duato. După spectacolul companiei lui Maurice Béjart, este a doua oară, în ultimii ani, când JTI (Japan Tabacco-International) ne dă posibilitatea de a vedea, pe viu, creaţia unui însemnat coregraf contemporan.
Itinerariul profesional al lui Nacho Duato are ca locuri de popas câteva dintre punctele cardinale ale dansului din cea de a doua jumătate a veacului XX: Baletul Rambert de la Londra, unde şi-a început studiile de dans, destul de târziu, la 18 ani, apoi Şcoala Mudra, deschisă de Maurice Béjart pe lângă Baletul Secolului XX din Bruxelles şi, în fine, Centrul de Dans American Alvin Aileu din New York. Pentru iubitorii dansului din ţara noastră, fiecare dintre companiile mai sus pomenite înseamnă o amintire de neuitat, prilejuită de turneele lor la Bucureşti, cu spectacole integrale sau cu piese de recital.
După perioada de prezentare, o intuiţie artistică cât se poate de inspirată l-a condus pe Nacho Duato către cei mai valoroşi coregrafi ai ultimelor decenii ale secolului trecut, primul său angajament fiind la Cullberg Balleti din Stockholm, companie condusă de Matz Ek, iar cel de al doilea, la cea condusă de Jiri Kilian, Nederlands Dans Theater, unde a stat nouă ani. Ca dansator l-am putut vedea pe Nacho Duato doar pe peliculă, într-o piesă dintr-un amplu spectacol închinat figurilor legendare ale culturii spaniole, în care evoca personajul eroului popular al Cidului şi în rolul principal dintr-un complex spectacol creat de Jiri Kilian, pe Istoria unui soldat de Igor Stravinsky. De fiecare dată, o siluetă suplă şi în acelaşi timp impunătoare, o plastică corporală expresivă, nerv şi sensibilitate.
Din 1983, dansatorul începe să fie dub
