ce se face şi ce nu se face în relaţia critic-autor Am fost - în toamna aceasta - martora mai multor ieşiri la rampă ale unor tineri autori. Am citit riposte dure şi acuzaţii de plagiat (v. Dan Ţăranu în Vatra) la adresa unor critici (Marius Chivu în România literară), am ascultat, pe viu şi la televiziune, păreri fanteziste despre "rolul criticii" (Dragoş Bucurenci în emisiunea Cristinei Modreanu), despre "critica bună" (citeşte "favorabilă") şi "critica proastă" (desigur, nefavorabilă), despre soluţiile sexuale ale transformării dintr-una într-alta (Claudia Golea, la lansarea propriei cărţi). Am primit atît de multe mailuri şi scrisorele, deocamdată private, încît mi-am schimbat adresa. M-am gîndit, aşadar, că ar fi igienic un fel de îndreptar (decalog, i-am zis ironic) despre lucrurile care nu se fac în relaţia critic-autor. Pe de altă parte, pînă să se adune răspunsurile critice, am văzut la Parte de carte o înfierare publică a literaturii tinerilor, instrumentată de Cristian Tabără şi de Dan C. Mihăilescu. Pe primul l-am înţeles, conform preceptului "fă ce spune popa", pe cel de-al doilea însă nu-l pot înţelege în ruptul capului. Cum e cu procesul lui Hasdeu pentru Duduca Mamuca, cu eliminarea din Universitate a lui "Mircea Eliade, pornograful" pentru Maitreyi, cu cele două porţii de puşcărie pe care le-a înghiţit Geo Bogza pentru Poemul invectivă, faţă de care acuplările Claudiei (personajul tocmai ieşit de la balamuc!!!) sînt de-a dreptul bucolice? Cine ar recita la TV Balada domniţei care s-a culcat cu cîini (din Poemul invectivă, pe care doar Doina Uricariu s-a încumetat s-o reediteze din 1937 încoace)? Nu mă dumiresc. Ce-o fi vrut să spună apolinicul Noica, în "Rînduri despre un pornograf", cu fraza: "cînd e vorba de dragoste, toţi sîntem pornografi în felul nostru, chiar, sau mai ales noi, cititorii"? Poate că, de fapt, pentru echilibrul taberelor,