Ochean

În vreme ce industria literară autohtonă abia se pune picioare, în Occident, succesul ei nu mai pasionează pe nimeni. E drept însă că, în Franţa cel puţin, se citeşte încă multă literatură. De aceea cronicile de carte au un rol important, nu în ceea ce priveşte eventuala lor dimensiune hermeneutică sau teoretică, ci în măsura în care propun cărţi spre vînzare. Instituţia premiilor literare nu este altceva decît ocazia de a menţine atenţia mass-media îndreptată spre cărţi pe o perioadă de aproximativ două luni, aşa-numita rentrée littéraire. Pentru că, în cazul celor patru premii mari, Médicis şi Fémina, apoi Renaudot şi Goncourt, au loc cîte două preselecţii succedate la un interval convenabil, pentru ca despre aceeaşi carte - selecţionată în finală - să se poată vorbi de cel puţin două ori. Este, dacă vreţi, strategia de piaţă care se aplică în fotbal de cînd cu grupele Ligii Campionilor şi, mai nou, ale cupei UEFA.

Alături de cărţile premiate, alte aproximativ zece-cincisprezece titluri sînt discutate de toate revistele de cultură şi de divertisment. Anul acesta, de pildă, François Bon a publicat la Fayard un roman exploziv, Daewoo, care relatează drama sutelor de familii rămase pe drumuri după falimentul celor trei uzine coreene instalate nu demult pe teritoriul francez. Christian Gailly a publicat un nou roman la Minuit, Dernier amour - titlu care vorbeşte despre disoluţia şcolii Ťimpasibileť de la Minuit, alături de Faire l'amour al lui Toussaint din 2003. Grasset a scos un volum care antologhează intervenţiile cîştigătorilor Prix de Flore de la înfiinţare pînă astăzi - de zece ani, adică - semnăturile fiind grele: Vincent Ravalec, Virginie Despentes şi Michel Houellebecq. Anna Gavalda îşi uimeşte fanii cu un volum-fluviu, Ensemble, c'est tout, de 604 pagini: mă şi îngrijorez pentru Editura Polirom care se ocupă de traduceri