M-a enervat îngrozitor, ca la toate ediţiile precedente, prezenţa oamenilor politici, complet insensibili la cultură, cînd e vorba să-i asigure o finanţare decentă, dar brusc interesaţi de ea cînd e vorba să-şi facă reclamă electorală pe la Tîrguri de Carte. Astfel, vineri, m-am împiedicat de suita Dlui Ion Iliescu, o roată de oameni în negru care se rostogolea pe scările de la intrare o dată cu (încă, atunci) preşedintele ţării. De ce fugeau aceşti oameni, n-am înţeles, dar erau ca-n benzile desenate, la urmăriri, ca armatele romane fugărite de Asterix şi Obelix. Sîmbătă, cînd credeam c-am scăpat de intruziuni politice, am dat de (încă, atunci) domnul prim-ministru, însoţit şi el de o cohortă neagră. Dacă măcar unul dintre aceştia (inclusiv Adrian Năstase) a scos vreun bănuţ din buzunar ca să-şi cumpere măcar, "o carte mică, o cărticică", nu mai e nevoie să precizez. Gura lumii spune că, la un stand, Dl Năstase ar fi luat în mînă cartea lui Tom Gallagher, Furtul unei naţiuni, dar, cum, ca oricărui cititor, casiera i-a comunicat preţul, 350.000, Dl Năstase a pus-o la loc în raft. Se vede că era prea scumpă pentru buzunarul lui.
M-a bucurat enorm să-l întîlnesc, ca şi la ediţiile precedente, pe Gheorghe Ene, cîndva vedetă a textualiştilor la Facultatea de Litere, acum profesor în Buzău, însoţit de un grup de elevi de gimnaziu, cărora le străluceau ochii de fericire că se află acolo. Cei doi fraţi (gemeni, cred) care-l însoţeau atenţi şi vioi pe profesor şi abia aşteptau să dea o raită printre rafturi au valorat pentru mine mai mult decît toţi oamenii politici la un loc, cu suită cu tot. Făcuseră un drum lung cu trenul, pe banii lor, pe oboseala lor şi acum, sub coperta boltită a Tîrgului, se pregăteau pentru descoperiri culturale. Am primit de la Gheorghe Ene un volum de versuri îngust ca un semn de carte, Portret în picături de rouă, apărut anul ace