* H.-R. Patapievici, Ochii Beatricei. Cum arată cu adevărat lumea lui Dante?, Editura Humanitas, 2004. Lumea în care ne mişcăm şi gîndim astăzi, lumea pe care o gîndim este, în ciuda vastităţii ei mereu mai amplu cucerite, o lume închisă. Ea nu admite un dincolo radical, perceput şi tematizat ca atare. Modelul nostru de lume nu mai conţine postulatul depăşirii ei. Universul poate fi pentru noi infinit, dar infinitatea lui "naturală" ajunge să ne disimuleze limita dincolo de care se află o altă sferă, cu totul alta. Lui Nicolaus Cusanus, gînditor de cumpănă între Evul Mediu şi Renaştere, i s-a atribuit afirmaţia că lumea e infinită. Iniţiatorii Noii Cosmologii au invocat autoritatea lui cînd au propus imaginea modernă a universului. Dar pentru Cusanus, spune Alexandre Koyré, faptul că lumea e infinită nu însemna că ea se întinde la nesfîrşit, cum au considerat modernii; înseamnă că e "neterminată", "neisprăvită", imperfectă în absenţa Termenului care îi dă chipul desăvîrşit, în absenţa Limitei spre care să tindă spre a-şi dobîndi perfecţiunea. Chiar cînd au păstrat conştiinţa unui Autor al lumii, modernii s-au concentrat pe "produsul" creaţiei care e universul, i-au studiat şi i-au reprezentat ordinea, legile, funcţionarea. Dar au făcut-o păstrînd din ce în ce mai palid relaţia lumii cu fundamentul ei zenital. Lucrul acesta e pus expresiv în evidenţă de H.-R. Patapievici, în conferinţa Ochii Beatricei. Cum arată cu adevărat lumea lui Dante? , publicată de curînd, într-o elegantă serie de carte bibliofilă, la Editura Humanitas. H.-R. Patapievici îşi pune problema: ce figură geometrică poate reprezenta, în completitudinea lor, lumea şi trans-lumea pe care le parcurge Dante în Divina Comedia? Ce figură geometrică poate reprezenta, în completitudinea ei, realitatea ierarhizată de care Dante a luat act în traseul lui coborîtor pînă în fundul infernului, iar apoi asc