Discursul public al lui Traian Băsescu e discursul cuiva care spune exact ceea ce vrea să spună. Direct, linear, funcţional, el readuce pe scena noastră politică o stilistică uitată, în răspăr cu sclerozele vechii nomenclaturi şi cu prejudecăţile curente, după care politicianul e musai să vorbească în doi peri. Fiecare frază are un subton de onestitate frustă, fără fasoane, o prospeţime reconfortantă, o foarte simpatică aură de normalitate. E altceva . Ion Iliescu avea un discurs articulat, dar minat iremediabil de habitudini materialist-dialectice şi de un vocabular fibros. Emil Constantinescu nu mai putea fi situat în perimetrul limbii de lemn, dar problema lui era că nu putea fi situat, retoric, nicăieri. Nu avea nici destul temperament, nici destulă substanţă, pentru a înlocui frazeologia vetustă cu o muzică nouă. Adrian Năstase devenise un campion al bălmăjelii. Singurele pasaje limpezi din vorbirile lui erau bancurile, de obicei nepotrivite. În dialogul cu contracandidatul său şi în intervenţiile sale post-electorale, prim-ministrul a făcut din plin dovada unei nevindecabile mediocrităţi. Inexpresiv, inautentic, lipsit de personalitate reală, el va regăsi curînd paloarea de la care pornise, imediat după revoluţie. Pe acest fundal, saturat de previzibilitate şi suficienţă, Traian Băsescu aduce o briză de aer proaspăt. Mircea Dinescu a găsit, ca de obicei, metafora cea mai eficace a acestei noutăţi: Marea Neagră a învins cartierul Primăverii. Pentru a trăi acest episod, am avut nevoie de cincisprezece ani... Mi s-a întîmplat să aud, în cîteva rînduri, oameni inteligenţi amendînd mofturos capacitatea de reprezentare a noului preşedinte. Traian Băsescu nu e destul de "fin", nu e "diplomat", nu ştie să danseze menuet, nu e lămurit cu Wagner şi cu Cărtărescu. Năstase, da! Colecţionar, om de lume, franţuzit, prieten cu Berlusconi, mare degustător de calorii int