* Petre Răileanu, Gherasim Luca, Oxus, Paris, 2004. Gherasim Luca este un nume cvasi-necunoscut pe meleagurile noastre. Este nedrept, dar cum s-ar putea altfel, atîta timp cît scrierile sale în limba română au fost strînse pentru prima dată într-un volum de-abia la sfîrşitul anului 2003 (vezi ediţia de la Editura Dacia, îngrijită de Ion Pop), iar faima i-a adus-o nu spaţiul natal, ci acela francez. Şi faima, dar şi moartea, pentru că în martie 1994, Gherasim Luca se sinucide, aruncîndu-se în Sena. Ca şi cele cinci tentative de a-şi lua viaţa, descrise în Moartea moartă din 1945, şi aceasta este însoţită de un mesaj în care îşi motivează decizia de a părăsi această "lume unde nu este loc pentru poeţi". Nici volumul de faţă nu îi este destinat cititorului român - cel mult unuia francofon (este scris în limba franceză) şi interesat în mod special de avangardă şi de suprarealismul românesc (unul dintre fondatorii Grupului suprarealist român, din care au mai făcut parte Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Teodorescu, D. Trost) - ci cititorului francez, care nu trebuie să fie într-un fel anume, ci doar curios de ce au lăsat "les étrangers" (eventual "les Roumains") la trecerea lor prin Paris. Fără a fi o monografie într-un stil convenţional, eseul despre Gherasim Luca nu

pare a-şi propune demonstrarea nu ştiu căror teorii asupra operei lui Gherasim Luca, ci cel mult a unei teze, importante de altfel: europenitatea literaturii române în perioada avangardei. Petre Răileanu, autorul acestui eseu, are marele avantaj al flexibilităţii. Viziunea sa nu este a istoricului literar, ci a jurnalistului (este scriitor şi jurnalist la Radio France Internationale). Poate asta îl şi ajută să traverseze cîmpul cultural cu o anumită dezinhibare. De ce să spui "nu" anecdoticului cînd, pînă la urmă, aceste părţi sînt sarea şi piperul unei scrieri de acest tip? La fel, de ce să nu spec