* Strălucirea eternă a minţii neprihănite/ Eternal Sunshine of the Spotless Mind (SUA, 2004), de Michel Gondry. Într-o zi de Sfîntul Valentin, pe o plajă şfichiuită de ninsoare, Joel o zăreşte pentru prima dată pe Clementine. Apariţia ei îl întrerupe dintr-o meditaţie la fel de posomorîtă ca vremea, despre reputaţia nemeritat de bună de care se bucură nisipul; deci nu e el bărbatul care, văzînd o femeie cu păr albastru singură pe plajă, să pună mîna pe ea. Joel preferă să pună mîna pe jurnal şi să-şi noteze experienţa - prilej de a medita, în faţa paginilor goale, la viaţa lui atît de săracă în evenimente care să poată fi colecţionate ca amintiri. Ea e cea care-l abordează pînă la urmă, cu directeţea aceea nestudiată, lipsită de narcisism, care pînă acum ar fi trebuit să facă din Kate Winslet, interpreta Clementinei, o vedetă mai mare decît Angelina Jolie şi Jennifer Lopez la un loc. Îi pune o întrebare pe care Jim Carrey, interpretul lui Joel, n-are cum s-o fi auzit prea des: "Tu eşti mai închis în tine, nu?". Dar ăsta-i adevărul: Carrey e aici un tip liniştit, dacă nu chiar inhibat - şi e credibil. Trăsăturile lui sînt obişnuite să se lăţ-lungească, dar aici par îngreunate, ba chiar căzute - asta şi datorită faptului că regizorul Michel Gondry a avut grijă ca imaginea să aibă un aer uşor neîngrijit, de parcă acţiunea s-ar petrece în lumina neiertătoare a dimineţii de după o noapte pierdută. În fine, în seara aceea Joel ajunge acasă la Clementine. Nu stă mult, dar seara următoare şi-o petrec tot împreună, stînd întinşi pe gheaţă şi uitîndu-se la cer. Sînt pe drumul cel bun. Vine dimineaţa şi ea se invită la el. Apoi vine genericul de început şi se schimbă totul. În realitate, Joel şi Clementine nu s-au întîlnit pentru prima dată atunci, pe plaja aceea. Adică s-au întîlnit pe plajă, dar nu la începutul filmului, ci altădată. Au mai fost o dată pe drumul cel b