Acesta trebuia să fie un număr senin. Cerusem unor personalităţi publice, jurnalişti, analişti şi scriitori, să facă un exerciţiu dilematic: să ne spună cîte ceva exclusiv "de bine" despre Adrian Năstase şi Traian Băsescu. După cele întîmplate în primul tur, ne-am trezit noi înşine într-o situaţie a naibii de dilematică: dacă mai are rost să fim senini. Dacă îi lăsăm, adică, să ne strice seninătatea. Am decis că deja ne-o stricaseră, aşa că am renunţat cu părere de rău la idee, amînînd-o pentru nişte vremuri care o vor merita. A ieşit deci un număr serios despre alegeri. Se vorbeşte aici despre insuccesul Alianţei D.A. de a valorifica trendul pozitiv de după alegerile locale. Oameni care s-au ocupat de imaginea celor doi candidaţi rămaşi în finală ne explică ce s-a vrut şi ce a ieşit. Se mai vorbeşte despre faptul că democraţia românească este funcţională cîtă vreme PSD nu riscă să piardă puterea. Reluăm aici discuţia despre votul rural începută în primăvară. Se conturează două ipoteze: ţăranul român votează cu partidul care a moştenit de la PCR structurile de putere locale, cele care

îi permit sau nu îi permit accesul la resurse de tot felul, de la lemnele din pădure la ajutoarele sociale. Este ipoteza votului controlat, formulată de Alina Mungiu-Pippidi în ultima sa carte. Într-un interviu publicat în revista noastră după alegerile locale, Adrian Severin contrazicea această ipoteză, venind cu o explicaţie, să-i spunem ideologică: ţăranul votează astfel pentru că instinctul său natural de conservare merge pe soluţia mai sigură sau pe care o găseşte mai sigură. Articolul Speranţei Rădulescu vine dintr-o perspectivă a detaliului etnologic în sprijinul primei ipoteze: cum arată viaţa ţăranului controlat de putere şi cum ar arăta viaţa lui dacă ar încerca o împotrivire. Articolul este tulburător şi rămînem în final cu ideea că nu înţelegem foarte multe desp