Abia debutat individual în 1989 cu Manualul autorului, Bogdan Ghiu s-a remarcat după revoluţie printr-o prezenţă energică în mass-media, un spaţiu care i-a devenit curând o a doua natură. În rubrica ţinută în paginile "Dilemei", Ochiul de sticlă, devenită ulterior o carte (ALL, 1997), Bogdan Ghiu a scris despre televiziune ca fenomen esenţial al societăţii "media" postmoderne, când cei mai mulţi abia buchiseau semnele timpului. Au urmat încă două volume de eseuri Grame (Cartea Românească, 1997) şi Evul Media sau Omul terminal (Ideea Design&Print, 2002), aceasta din urmă cea mai bună. De unde interesul poetului pentru teorie şi în special pentru teoriile media!? În primul rând, datorită activităţii tot mai susţinute de traducător care pare să-l fi acaparat cu totul. În doar câţiva ani, Bogdan Ghiu a tradus din Bataille, Foucault, Deleuze, Baudrillard, Bourdieu, Derrida, Todorov, pentru a numi doar o parte dintre eseiştii şi filozofii care i-au deschis apetitul pentru filozofia contemporană.

Facultatea de litere este o culegere de eseuri, cronici, prefeţe, răspunsuri la anchete şi alte articole ocazionale publicate în ultimii ani în presa culturală. Textele sunt dispuse în pagină foarte interesant şi grupate în mai multe secţiuni. O singură privire a cuprinsului e relevantă pentru varietatea subiectelor abordate. Bogdan Ghiu scrie despre scriitori şi filozofi francezi sau americani, pe care i-a tradus sau doar i-a citit, despre scriitori şi literatura românească, comentează cărţi, face portrete, glosează pe marginea unor subiecte la modă precum canonul, postmodernismul, starea literaturii, arta şi statutul traducerii ş.a. Dar ce tip de eseist este Bogdan Ghiu?

În primul rând unul tonifiant de curios şi de entuziast. Bogdan Ghiu este interesat de tot ce ţine de domeniul umanist, îi citeşte mult pe străini şi deplânge mai mereu nivelul scăz