În discursul prin care îşi recunoştea înfrîngerea, Adrian Năstase a vorbit despre două Românii: una urbană, tînără şi cu opţiuni liberale, "care l-a votat pe Traian Băsescu", şi alta rurală, formată din oameni în vîrstă şi săraci, "care are încredere în mine". Tehnic vorbind, Adrian Năstase are dreptate, iar formula găsită nu e deloc rea: la sfîrşit de mandat, vocea intelectualului atent la nuanţe şi preocupat să explice a fost mai puternică decît a premierului lăudăros cu faptele sale. Gîndul la oamenii săraci, care au nevoie mai mult de ajutor decît de şanse, a fost, fără îndoială, expresia laturii social-democrate a lui Adrian Năstase, care a încercat să găsească soluţii pentru "România rurală", pentru cea a pensionarilor, a şomerilor, a celorlalte categorii dependente într-un fel sau altul de sprijinul statului. Altminteri, Adrian Năstase în integralitatea sa face parte mai degrabă din "România lui Băsescu": cea urbană, dinamică, educată, care vrea capitalism, vrea o integrare rapidă în UE şi, mai ales, ştie de ce vrea toate acestea, îşi înţelege şi îşi conştientizează opţiunile. Creşterea economică incontestabilă din perioada guvernării PSD şi încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană sînt realizări de care a beneficiat în primul rînd România "cealaltă", nu aceea care "are încredere" în Adrian Năstase. Pentru pensionari şi pentru ţăranii săraci, guvernul PSD nu a avut alte politici decît cele asistenţialiste, care le prelungesc de fapt dependenţa de statul postcomunist şi îi îndepărtează de România "nouă", tînără, dinamică şi "integrată". De fapt, "încredere" nici nu este termenul cel mai potrivit pentru a defini relaţia dintre "România asistată" şi candidatul la preşedinţie al PSD. Încrederea - condiţie fundamentală pentru buna funcţionare a unei societăţi democratice - se creează în timp, în primul rînd printr-o bună informare a cetăţenil