Printre foarte numeroasele societăţi, uniuni, federaţii şi asociaţii care există la ora actuală in patria nostra, unde (asta o zic aşa, în treacăt, pentru că tocmai am revenit dintr-o călătorie în provincie) prea multe silvae nu mai sunt (parafrazez prima lecţie din manualul de latină pentru clasa a IX-a, anii '70-'80 - mai ţineţi minte?...), printre organismele cu pricina, aşadar, figurează şi unul care se numeşte Uniunea Teatrală din România; prescurtat, UNITER. Este un (de fapt, o) ONG care îi adună la sînul său pe oamenii avînd, într-un fel sau altul, legătură cu scena de spectacol, inclusiv pe criticii de teatru, lucru pe care preşedintele UNITER, actorul Ion Caramitru, nu uită să-l amintească - glumind, invariabil, pe tema şarpelui încălzit etc. - la fiecare Gală a Premiilor UNITER. Dar Gala nu este nici pe departe singurul proiect al UNITER; e doar cel mai... vizibil şi - în consecinţă? - cel mai longeviv. Dimpotrivă, cele mai multe dintre activităţile desfăşurate de Uniune nu prea sînt cunoscute publicului larg. Între altele, asta se întîmplă pentru că, deşi UNITER a fost gîndită şi structurată, în principal, ca o uniune de creaţie, presiunea realităţii a fost mai puternică şi componenta sindicală, ocolită iniţial cu încăpăţînare, a devenit treptat tot mai puternică. Aşa stînd lucrurile, UNITER şi-a asumat, prin proiecte şi programe, şi sarcina de a face astfel încît, de pildă, artiştilor vîrstnici şi lipsiţi de mijloace sau de familie (sau de amîndouă) să li se asigure asistenţă socială şi, la nevoie, medicală. De asemenea, UNITER contribuie, alături de celelalte uniuni de creaţie, la ceea ce va fi (cînd, nu se ştie, dar ideea contează...) Casa Artistului, un fel de cămin-hotel destinat tot persoanelor defavorizate. Toate acestea sînt minunate, dar artiştii scenei, oricît de bătrîni şi de trişti - sau mai cu seamă atunci -, mai au nevoie, pentru a sup