Contrar asteptarilor, anul acesta, Ziua Nationala a Romaniei fost foarte modesta. Doar doua plutoane de militari au prezentat onorul. La randul lor, chiar daca au fost liberi, timisorenii nu s-au mai inghesuit la fel ca in alti ani pe strazile orasului, pentru a participa la manifestarile organizate de autoritati, cu aceasta ocazie. Concentrarea cea mai mare de lume a fost in centrul orasului, insa majoritatea celor prezenti de dimineata in Piata Victoriei nu venisera pentru a participa la manifestari, ci profitau de ziua libera si de timpul bun de afara pentru a face o plimbare. Singurii care au constientizat, au acordat importanta care se cuvine acestui moment au fost batranii. Ccu fete solemne, acestia au asistat aproape fara sa clipeasca la defilarea fanfarei militare si la ceremonialul depunerii de coroane de la monumentul Ostasului Necunoscut, din Parcul Central. Cei tineri, aflati din intamplare in zona, s-au oprit pentru cateva minute, au privit cele doua plutoane care au prezentat onorul si au plecat cu o stare de plictis afisata pe figura. Unul dintre ei a facut totusi o remarca pe care, de altfel a constat-o toata lumea : "Cam putina lume. Nici militarii nu sunt la fel ca in anii trecuti. Vai si amar, poate ca la anul o sa ascultam la casetofon muzica militara si o sa faca proiectie cu defilarea pe un ecran mare"...
Ca in fiecare an, insa, au iesit sa comemoreze istorica zi de 1 Decembrie 1918, reprezentantii unitatilor Ministerului Apararii Nationale, Politiei, Politiei de Frontiera, Pompierilor, ai autoritatilor locale si ai partidelor politice. Au depus coroane de flori primarul Gheorghe Ciuhandu, prefectul Ion Raducanu, viceprimarii Adrian Orza si Dorel Borza. Staff-ul Politiei Timis, in frunte cu chestorul Dorel Andras, si-a facut aparitia in tinuta de gala. La fel, si conducerea Jandarmeriei si a Pompierilor. Doar politistii de frontiera erau in