46% dintre locuitori cred că ţara merge într-o direcţie greşită şi 13% habar nu au dacă merge într-o direcţie greşită sau bună, ei pur şi simplu nu mai înţeleg nimic. 77% spun că trăiesc la fel, mai prost sau mult mai prost decît acum un an. 53% nu se aşteaptă la o îmbunătăţire a vieţii lor în următorul an, iar 15% nu ştiu ce să zică, dacă vor trăi mai bine sau mai rău, ei par gata de orice. În general, 59% sînt nemulţumiţi de felul în care trăiesc. 62% spun că, în ultimii patru ani, corupţia a crescut şi 19% cred că a rămas la fel. 71% nu pun deloc mîna pe o carte sau răsfoiesc cîteva pagini mai rar de o dată pe lună.* Ţopăind spre Europa dlui Verheugen, România e debusolată, ignorantă şi tristă. După dl Moscovici, actualul raportor socialist mandatat de Parlamentul European să se ocupe de România, înlocuitorul celebrei baronese, ţara noastră îndeplineşte toate criteriile de aderare. După dl Năstase, PIB tocmai a crescut cu 8,1%, guvernul domniei sale e gata să isprăvească negocierile de aderare, numărul săracilor s-a înjumătăţit în ultimii 4 ani, iar veniturile au crescut simţitor. Concluzia ar fi că aproape trei sferturi dintre noi sînt fie nişte răsfăţaţi nerecunoscători, fie rău-voitori. Dar e de-ajuns să umbli o zi pe străzile oricărui oraş din această Românie şi să priveşti trecătorii ca să-ţi dai seama că nu există aşa ceva. Atunci, de unde aceste diferenţe? Nu este prima oară cînd vedem o asemenea frapantă deosebire între perspectiva de la vîrf şi perspectiva de la firul ierbii, dar acum, poate şi pentru că sîntem în campanie electorală, diferenţa aceasta mi se pare şi mai mare, pentru că este dublată de o diferenţă de tonus. Dl Năstase are aer de învingător, e relaxat, deţine rezerve de energie bine acumulate în ore lungi de antrenamente sofisticate, ştie ce spune, să tăcem toţi dracu' din gură că habar nu avem despre ce vorbim, el ştie. De partea ce