Asasinatul nu a putut fi trecut la rubrica violenţa stradală urbană: pe 2 noiembrie, la Amsterdam, regizorul de film Theo Van Gogh a fost ucis de un tînăr marocan din cauza filmului documentar prezentat de el, unde Ayaan Hirsi Ali, o deputată olandeză de origine musulmană, povestea umilinţele la care a fost supusă de coreligionarii ei. Arestat imediat, asasinul, absolvent al unui onorabil colegiu olandez, nu a negat crima şi a motivat-o prin raţiuni religioase. Au urmat reacţii de toate felurile: demonstraţii de solidaritate unde olandezii protestanţi se ţineau de mînă cu arabii musulmani, dar s-au înregistrat şi atacuri împotriva moscheilor şi a şcolilor musulmane, manifestări evidente de ostilitate faţă de ceea ce în Olanda, ţară extrem de tolerantă, se cheamă alohtoni. Au ieşit la iveală nu doar mînia determinată de crimă, ci şi toate resentimentele adunate de-a lungul anilor şi exprimate la un moment dat prin popularitatea partidului lui Pym Fortuyn. A fost calificat drept extremist, pentru că propunea o legislaţie restrictivă în materie de emigraţie. După un succes electoral neaşteptat, a fost ucis şi el în urmă cu doi ani, iar partidul s-a descompus din cauza orgoliilor conducătorilor-adjuncţi, incapabili să accepte un şef. Dar iată că acum, după moartea lui Theo van Gogh, în Olanda s-a înfiinţat un partid nou, condus de Gert Wilders: el cere ca Olanda să nu mai primească emigranţi din ţările ne-europene şi să ia măsuri mai severe faţă de islamismul radical. Sondajele îl situează pe un potenţial loc doi. Prim-ministrul Jean Peter Balkenende, după ce s-a dus la o moschee pentru a-şi exprima dezacordul faţă de acţiunile antimusulmane, declară şi el cu fermitate: "Extremismul atacă rădăcinile statului de drept şi pe cele ale democraţiei noastre". Crima şi-a trimis ecourile în toate ţările Europei Occidentale cu o populaţie islamică semnificativă: Franţa, Ge