Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Desertul maharajahului

Publicat in Jurnalul, vineri 3 decembrie 2004 ·

Un desert de post, potrivit pentru toate anotimpurile si pentru toate gusturile, halvaua vine de departe, tocmai din Pakistan. Si, desi astazi acest dulce poate fi cumparat cu bani putini, el avea la inceput o menire regeasca. ANDRADA FLORIA

Halvaua este un desert care ne trimite parca intr-un cadru din minunatul Orient, mai ales prin ingredientele deosebite cu ajutorul carora se prepara. Ar fi foarte dificil sa parcurgem toate retetele de halva, pentru ca ele sunt intr-un numar mult prea mare, iar componentele sunt mult prea variate. Insa ceea ce au toate in comun este culoarea aceea aramie spre brun. Dar nu este un brun rece, murdar, ci unul dulce si stralucitor. Halvaua e un amestec reusit de miros inconfundabil, aspect atragator si gust puternic.

POVESTE. Povestile vechi din Orient spun ca cel care era in secolul al XVIII-lea conducatorul unei regiuni din Pakistan, ce se numeste Multan, a creat un fel de mancare in care a pus, printre toate condimentele specifice acelei zone, si cate putin din sufletul sau. Dupa ce a gustat si si-a dat seama ca opera lui de arta era un desert care emana totodata putere si sensibilitate, i-a dat numele de Halva si a incercat sa pastreze secret procesul din care a rezultat dulcele lui pretios. Si a decis ca acesta si nu altul sa fie desertul regal. La scurt timp dupa aceea, modul de preparare nu a mai fost un mister, pentru ca persanii au gustat si ei din halva si au dus reteta mai departe, pana in Turcia. Iar pe parcursul ultimilor ani de ocupatie turceasca, grecii au invatat si ei, la randul lor, sa-si faca singuri halvaua. Insa in desertul lor se regaseau mai multe tendinte din partea vestica a lumii si l-au schimbat atat de mult, incat a devenit destul de repede un produs traditional grecesc. Astazi, cei despre care se spune ca sunt cei mai buni producatori de halva sunt persanii, turcii si grecii. In Grec

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gerard Depardieu a fost găsit vinovat de agresiune sexuală

Ziua Constanta acum o ora
Un tribunal din Paris l-a găsit pe actorul francez Gerard Depardieu vinovat de agresiune sexuală față de două femei diferite, pe un platou de filmare în 2021, informează Reuters. Gerard Depardieu a aflat, marți, verdictul în procesul său pentru agre

Nicușor Dan și George Simion, pentru acest lucru chiar sunteți amândoi responsabili

HotNews acum o ora
Telefonul filmează un grup de oameni care sărbătoresc că vor vota pentru George Simion. „Ești de-al nostru, Simioane”, îi strigă ei. Ecranul se împarte în două și un influencer îi arată cu degetul, insistând pe ideea că Simion e urmat de către cei d

UPDATE - Gorj - O fetiţă de 3 ani a murit la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, unde fusese adusă cu suspiciunea că ar fi luat medicamentele surorii ei, aflată sub tratament pentru autism/ Concluziile preliminare ale necropsiei

News.ro acum o ora
O fetiţă de 3 ani a murit la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, unde fusese adusă cu febră şu convulsii, suspiciunea fiind că ar fi luat medicamentele surorii ei de 5 ani, aflată sub tratament pentru autism. Părinţii neagă şi spun că fetiţa tuşa şi avea f

Noaptea Europeană a Muzeelor la Primăria Capitalei. Tururi ghidate, expoziții și muzică live

Ziua Constanta acum o ora
Primăria Capitalei își deschide porțile publicului larg, sâmbătă, de Noaptea Europeană a Muzeelor, în intervalul orar 18.00-24.00, accesul va fi gratuit, iar în program se regăsesc tururi ghidate, expoziții și muzică live. Potrivit unui comunicat al

Cine arbitrează CFR Cluj - Hermannstadt, finala Cupei României Betano

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Andrei Chivulete a fost delegat să arbitreze finala Cupei României dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Meciul va avea loc miercuri, 14 mai, de la ora 20:30, la Arad.

Zelenski nu se va întâlni la Istanbul cu alți reprezentanți ruși în afară de Putin

G4Media acum o ora
Volodimir Zelenski se va întâlni la Istanbul doar cu Putin, a declarat Mihailo Podoliak, consilier al biroului președintelui ucrainean, la emisiunea The Breakfast Show. Când a fost întrebat dacă Zelenski s-ar putea întâlni cu alți reprezentanți ruși

Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă: Suntem practic într-o criză bugetară. România cheltuie mai mult decât își permite

Mediafax acum 23 minute
„Suntem practic într-o criză bugetară, pentru că România cheltuie mai mult decât își permite, de mulți ani. Avem deficite mari, de aproximativ 9%, anul trecut. Pentru a acoperi această diferență dintre veniturile țării noastre și cheltuielile mult m

Rata anuală a inflației a stagnat în aprilie / S-a scumpit zahărul, dar s-a ieftinit mălaiul

HotNews acum 3 ore
Rata anuală a inflației a stagnat, în luna aprilie, la 4,9%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică. Datele arată că prețurile la alimente au avut o creștere nesemnificativă față de martie, de 0,07%, în timp ce mărfuri

Cel puţin şase morţi la Tripoli, în urma unor confruntări între grupări armate cu armament greu

News.ro acum o ora
Cel puţin şase persoane au fost ucise în confrunătri armate la Tripoli, luni seara şi în noaptea de luni spre marţi, anunţă marţi Centrul de Medicină de Urgenţă, după ce Guvernul de la Tripoli a anunţat că a preluat controlul asupra situaţiei, relat

S-a înregistrat cea mai friguroasă noapte de 12 mai din ultimii 46 de ani la Bâlea Lac

G4Media acum 3 ore
Meteorologii au înregistrat o temperatură minimă de minus 6,3 grade Celsius în cursul nopţii la Bâlea Lac, aceasta fiind cea mai friguroasă noapte de 12 mai din ultimii 46 de ani, după ce termometrele au arătat minus 5,5 grade în 1979 aici, a declar

Vremea

București
acum

14°
mar.

8°/16°
mie.

8°/19°
joi

9°/23°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/17°
joi

8°/22°
vin.

5°/9°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

2°/14°
mie.

4°/16°
joi

7°/19°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

17°
mar.

3°/17°
mie.

6°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/16°