O fulgerătoare paranteză ivită într-un text recent al dlui Dan C. Mihăilescu (Dan Ce-ul, pentru fani...) mi-a provocat un surîs care încă nu s-a consumat. În cronica sa literară săptămînală din Ziarul de duminică (19.11.2004), intitulată şăgalnic: "Mai mult Figaro decît Le Monde", discutînd încîntat ultima carte a dlui Alexandru Călinescu care strînge articolele publicate în Dilema veche, Dan C.-ul enumera cîteva din subiectele care l-au incitat, printre care unul despre Malraux. Aici apărea brusc o paranteză de a cărei necesitate nu mă îndoiesc, ca unul care-l citesc pe Dan C. de ani şi ani de zile, fără de plictis. Fraza începea cu: "Mitomania lui Malraux..." şi imediat resimţea nevoia acestei paranteze: "notez cu maliţie vecinătatea lui Alexandru Călinescu şi Radu Cosaşu în spaţiul aceleiaşi gazete...". Dacă, imediat după ce scrie numele lui Malraux, Dan C.-ul mă introduce în fraza sa, fie şi maliţios, atunci n-o să mă prăpădesc nicicum cu firea, dimpotrivă - mă ia şi mă ţine un surîs. În această bună dispoziţie, mă uit la ea şi mai atent, condus de convingerea mea de lector încercat al scrisului său - şi anume că la dînsul nimic nu-i hodoronc-tronc, totul are un sens şi vine de se leagă cu un chichirez-gîlceava. E ceea ce-mi place în cronicile lui, de multişor poveste, cam de pe vremea cînd şi dînsului îi plăcea foarte mult cum scriam şi nu-i treceau prin minte maliţii la adresa mea printre superlativele cu care mă comenta. Că nu-i mai place cum scriu în ultimul timp, că-l lasă indiferent e o altă poveste pe care o privesc cu toată înţelegerea. Rămîne, simplă, întrebarea: de ce sub pana Dan C.-ului se naşte, atît de prompt, o maliţie, atunci cînd leagă numele lui Malraux de vecinătatea a două rubrici din Dilema veche? Care-i chichirezul? Nu e de mers la deconstructivişti; e suficient să citim titlul articolului ca totul să capete acea coerenţă caracteristi