Zilele trecute, asemenea multor romani, am ramas impietrit, ingrozit si uluit in fata televizorului, ascultind avalansa de truisme si insailarea de vorbe fara nici o logica pornite din gura „stralucitilor“ judecatori ai BEC Emil Ghergut si Victor Pasca-Camenita.
Oamenii din partea carora asteptam cu sufletul la gura explicatii coerente si argumentate privind acuzatiile de frauda electorala au dat in fata Romaniei incremenite la televizor o reprezentatie grotesca si penibila a incompetentei si obedientei fata de Putere.
Las la o parte, desi e un aspect extrem de grav, modul timpit in care purtatorul de cuvint al BEC, Pasca-Camenita, a inteles sa se ante-pronunte in privinta scorului electoral, dindu-i invingatori la puncte mari distanta pe Adrian Nastase si Uniunea PSD + PUR. Era o declaratie-plecaciune in fata Puterii, dar, pentru multi dintre noi, nu mai constituia o noutate.
Citi dintre romanii atenti la ceea ce se intimpla in jur mai au, in momentul de fata, doza de naivitate necesara pentru a alatura Romaniei sintagma „tara cu justitie independenta“? Cine mai crede ca, in zilele noastre, numarul proceselor cistigate datorita probelor este mai mare decit al celor in care invingatorii sint decisi de un telefon primit de sus, din sferele inalte ale cercurilor de
putere politica si financiara? Prin urmare, medalia de cistigator atirnata de Camenita la gitul lui Adrian Nastase, cu mult timp inainte de terminarea meciului cu Basescu, am privit-o doar cu sila. L-am atirnat si eu pe Camenita in panoplia cu figuri de mai-mare-plinsul ale democratiei romanesti, linga Maria Huza si procurorul „Armaghedon“ Tuculeanu, si basta. Inca unul linga multi altii.
Exista insa un motiv foarte grav pentru care vorbele rostite de Ghergut si Pasca-Camenita trebuie privite cu ingrijorare si, indraznesc sa spun, chiar cu teama. @N
