Duminică seara, ora 9. Deschid cu voluptate robinetul TV. Din ecran curge adrenalină pură. Privirile lucioase ale reporterilor excitaţi de eveniment. Politicieni cu gulerele desfăcute, cu cravatele slăbite. Picături de transpiraţie, mîini lunecoase. Încep să apară procentele. Apuc un pix şi m-arunc în fotoliu. Pe-o carte uitată deschisă! Recuperez cartea, dar pierd un şir de cifre. Schimb urgent canalele. Alte voci, alte studiouri, alte cifre. Ierarhiile (provizorii) se stabilizează, dar ce ne facem cu perspectiva? Din ungherele lor secrete au răsărit analişti, sociologi, istorici, comentatori, ziarişti. Discută, se contrazic, argumentează, dau sentinţe. Îmi fac o cafea. De afară se aud stridenţele străzii, voci, claxoane. Oameni cărora, iată, nu le pasă! Ah, Românie profundă, n-ai învăţat că la televizor e viaţa adevărată? Cristoiu constată, CTP-ul acuză, Kivu taie electoratul în felii. Marja de eroare. Votul diasporei. Naţiunea a vorbit. Năstase are un atu în faţa lui Iliescu (care, neutru, nu declară nimic). Claxoanele au devenit enervante, mă scol să-nchid fereastra. Jos, în stradă, sînt trei maşini de pompieri. Din vila de peste drum ies trîmbe de fum negru. Soldaţii demontează o scară de intervenţie, întind furtunul, un ofiţer ţipă la mobil. Cîţiva curioşi le urmăresc gesturile. La Realitatea a apărut Băsescu. Pare stăpîn pe sine, e calm, ba chiar trece la atac. Îl întreabă pe Nica despre promisiunile PSD, acesta îi enumeră atribuţiile preşedintelui. Armand Goşu: România nu are un Proiect Naţional, politicienii preferă să fie dirijaţi de alţii. Soldaţii au reuşit să proptească scara în dreptul ferestrei de la etajul 2. O doamnă în capot ţine un căţel în braţe. Un tînăr cu chelie scoate din casă pachete şi le duce în maşina parcată ceva mai încolo. Or fi buletine de vot? Puţinii locatari stau stingheri la margine de trotuar. Oraşele au votat schimbarea, dar