Daca as avea curaj mai mult si ani mai putini, as infiinta o liga, un ONG care sa apere drepturile consfintite in icoane ale Sfantului Nicolae. Bland, rabdator, cu barba lui alba ca ultima ninsoare a mieilor, Sfantul se vede, de la an la an, dat usor la o parte, micsorat in merite si fast, inlocuit de-a dreptul, cu spectacolul sclipitor si ostentativ creat in jurul unui alt Mos, cu mult mai darnic, dar si mai civil: Mos Craciun.

Sub ochii nostri si cu binecuvantarea pasiva a Bisericii, se inlocuieste un sfant - ocrotitor al copiilor si al tuturor napastuitilor lumii - cu imaginea fabricata in laboratoarele publicitare ale americanei bauturi Coca-Cola: un batran chefliu, cu o burta budist revarsata, sub mantia rosie cu mansete albe, razand si bucurandu-se de licoarea racoritoare din paharul cu Coca-Cola. Batalia pare deja pierduta. Mosul Craciun (cu numele lui venit dintr-un pagan ritual celtic al butucului aprins) s-a insurubat pentru eternitate in calendar, se lafaie in materiale promotionale, in vitrine si clipuri publicitare. Aducatoare de multi bani si de vanzare, imaginea batranului poznas, cu mantie purpurie si gluga anexata, inlocuieste subtil si profund nemeritat, ideea de sarbatoare si de bucurie a iernii, devenind peste noapte un soi de parinte intercontinental al tuturor copiilor din lume, gestionar al fericirilor de-o zi.

Sincer o spun - mi-e dor de Mos Nicolae, de emotia teribila cu care imi pregateam ghetutele langa intrare, de somnul colorat si gustul dulce al dorintelor secrete din noaptea de dinaintea sosirii miraculoase a Sfantului. Mi-e dor de incordarea asteptarii copilaresti, de gandul - usor vinovat - al nuielusii de alun, de marturisirea pe care o faceam la icoana, cu toata candoarea unor pacate fara de pacat, inocente si naive.

De Mos Nicolae, trebuia doar sa ma pregatesc, sa-mi adun gandurile intr-o singura dorinta. Neva