Cazuri de extrema urgenta.
"Sa facem ziua mai blanda unor batrani amarati"
Numele meu este Ariadna Suciu, sunt din Bucuresti si m-am decis sa va scriu intrucat consider ca ati fi o solutie salvatoare pentru situatia pe care am sa v-o descriu. Poate continutul acestei scrisori o sa vi se para oarecum banal, insa situatia despre care am sa va povestesc este destul de tragica, pentru a starni macar o urma de interes, daca nu chiar un sentiment de mila profunda, de stupoare si de revolta, in acelasi timp.
In data de 6 noiembrie, mai precis in sambata mortilor, m-am dus impreuna cu tatal si sora mea la biserica, cu pomana pentru mama noastra; la sfarsitul slujbei de pomenire, am fost indrumati de catre preot sa mergem sa dam de pomana unor batrani amarati dintr-un azil din apropierea bisericii. Ne-am dus si am descoperit o cladire mizera, intrebandu-ne stupefiati daca intr-adevar aceea era un azil... Cladirea era totusi in renovare, lucru care insa evolua extrem de greu, facand ca aspectul ei mizer sa para si mai mizer. Cand am intrat inauntru, prima senzatie a fost ca era mult mai frig decat afara, iar afara era destul de frig in acea zi. Am pasit in primul salon care ne-a fost indicat de catre una din cele doua asistente. Nu pot descrie in cateva cuvinte imaginea ce ni s-a aratat ochilor: opt paturi intr-un salon inghetat, in care zaceau parasiti opt batrani, mai mult decat amarati, batrani care isi asteptau moartea, ce parca nu mai venea. Imaginea era dezolanta, totul era extrem de murdar, mirosea puternic a urina, totul era compus din niste fiare ruginite si murdare, pe care zaceau niste fiinte ce nu mai erau dorite de nimeni. Paturile cu care se inveleau erau atat de murdare, soioase si rupte, incat nu mai razbeau a le tine de cald. Cand am scos farfuria cu coliva pentru a le imparti, nu pot sa zic ca am vazut bucuria pe fetele lor, ci mai
