Privite in perspectiva "lungii durate", alegerile din noiembrie 2004 ar putea fi un moment crucial in consolidarea democratiei romanesti: recunoasterea distantei dintre realitatea politico-electorala si reperele valorice si constitutionale presupuse.
Democratia de fatada nu putea permite decit alegeri de vitrina care sa produca majoritatea guvernamentala, dar sa nu se preocupe de legitimitate.
Corectitudinea electorala este la fel de straina spirtului practic al politicii romanesti ca si exotica "politica corecta". Convins ca "stie cel mai bine" ce asteapta poporul, politicianul roman actioneaza in virtutea improvizatiei.
Campania electorala cu accentele sale triviale, spectacolul grotesc al zilei votarii si suspiciunile privind verificarea si centralizarea computerizata a voturilor sint dovada ca experienta alegerilor locale nu a fost interiorizata si interpretata de partide.
Noul alegator, rational, orientat spre votul util, nemultumit de rezultatele politicii postdecembriste, dar hotarit sa preia rolul de arbitru, a aparut cinicilor consultanti electorali un hibrid fara vitalitate, produs al laboratoarelor concurente, usor de anihilat in conditiile dure ale autenticei campanii electorale romanesti.
Gustul pentru vulgar, campania subversiva dusa cu mijloacele propagandei comuniste, orientarea spre trecut, camuflata intr-o optiune europeana atit de superficiala incit nu a fost credibila, au contribuit la esecul experimentului electoral din 2004.
Ultimele alegeri inaintea integrarii nu au fost nici conforme standardelor europene, nici suficient de libere, nici credibile in termenii corectitudinii.
Pentru ca Romania nu este o imagine produsa in cabinetele de marketing politic sau de firmele de lobby, ci o realitate contrastanta pe care politica intelegea, in virtutea unui asa-zis interes
